Trei cadre medicale care au pierdut lupta cu virusul SARS-CoV-2, omagiate de ÎPS Teofan

După Slujba oficiată cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a omagiat trei persoane care au lucrat în domeniul medical și care au trecut la cele veșnice în aceste vremuri de pandemie, fiind afectate de COVID-19. Astfel, “Crucea Moldavă” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a fost acordată post mortem Marianei Andrioaie, care a fost medic în Botoșani, Virginicăi Nistor, care a fost asistentă medicală în Piatra Neamț, și Tatianei Costin, care a fost infirmieră în Bacău. Toate cele trei persoane erau fiice credincioase ale Bisericii Ortodoxe și au trecut la cele veșnice anul acesta. Pe scenă au fost reprezentanți ai familiei care au primit distincția. Medicul Mariana Andrioaie, născută pe 22 august 1952, și-a desfășurat practic întreaga activitate (peste 40 de ani) în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” din Botoșani. A ieșit la pensie în anul 2017, însă și-a prelungit contractul de muncă în cadrul spitalului din cauza deficitului de medici. De la  începutul epidemiei a fost în prima linie de triaj, fiind primul medic din cadrul spitalului care a insistat ca tânăra de 27 de ani, diagnosticată ulterior cu COVID-19, considerată cazul zero în Moldova, sa fie testată pentru această boală. După ce a avut contact cu tânăra menționată, a stat în izolare două săptămâni, testul iesind atunci negativ. Dupa ce a ieșit din izolare, medicul Mariana Andrioaie a dorit să-și ajute colegii și s-a întors la spital, reluându-și gărzile. Ultima gardă a avut-o în Vinerea Mare. În data de 19 aprilie 2020 a fost internată în Secția de Boli Infecțioase din Botoșani, fiind testată pozitiv pentru virusul COVID-19, iar în data de 24 aprilie a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iaşi, starea acesteia agravându-se. În data de 27 aprilie a decedat. La cele trei persoane se mai adaugă și mama Tatianei Costin, este vorba de Elisabeta Prepeliță, care a decedat tot de COVID-19 la vârsta 73 de ani. Întrucât anul 2020 a fost declarat de către Patriarhia Română drept An omagial al pastorației părinților și copiilor, pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie din 14 octombrie, Părintele Mitropolit Teofan a invitat trei familii şi anume: familia preotului Paul Andrei și a prezbiterei Claudia Elena Smeu din Iași, cu cei șapte copii ai lor, familia medicilor Valeriu și Cătălina-Eugenia Gavrilovici, din Suceava, cu cei șase copii ai lor (dintre care trei au urcat pe scenă) şi, respectiv, familia Ionuț și Elena Crăciun din Iași cu cei patru copii ai lor.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;