Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat marţi, 20 octombrie, apariţia unui nou focar de COVID-19 la o societate comercială din municipiul Iaşi, unde în urma testelor efectuate de medicii epidemiologi, trei salariaţi au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. Personalul depistat pozitiv a fost evaluat medical şi izolat la domiciliu şi s-a efectuat dezinfecţia spaţiului. De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică a dat publicităţii un comunicat privind actualizarea numarului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul a trei focare de COVID-19 din judeţul Iaşi, după cum urmează: SPITALUL DE PSIHIATRIE ŞI PENTRU MĂSURI DE SIGURANŢĂ PĂDURENI GRAJDURI – Secţia III Psihiatrie cronici– au fost confirmate cu noul coronavirus încă 46 de cazuri (39 pacienti şi şapte salariaţi). În cazul acestui focar, apărut pe data de 17.10.2020, iniţial au fost confirmate cu noul coronavirus 51 de cazuri (44 de pacienţi şi şapte salariaţi). „La testarea din data de 18.10.2020 s-au mai identificat 46 cazuri pozitive (39 de pacienţi şi şapte salariaţi). Salariaţii pozitivi au fost evaluaţi de medicul infecţionist şi sunt izolaţi la domiciliu. S-au luat măsuri generale de prevenire a transmiterii”, anunţă DSP; SPITALUL CLINIC DE URGENŢE ”PROF. NICOLAE OBLU” – Secţia Neurochirurgie 1 – au fost confirmaţi încă doi salariaţi. În cazul acestui focar, apărut în data de 09.10.2020, iniţial au fost confirmate cu noul coronavirus opt persoane (şase pacienţi şi două asistente medicale). La retestare s-au mai depistat doi asistenţi medicali; SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ ”PROF. NICOLAE OBLU” IAŞI – SECŢIA NEUROCHIRURGIE 2 – a mai fost confirmat cu noul coronavirus încă un asistent medical. În cazul acestui focar, apărut în data de 07.10.2020, iniţial au fost confirmate cu noul coronavirus opt persoane (patru pacienţi, un medic, un brancardier şi două infirmiere). La testarea personalului din data de 18.10.2020 s-a mai confirmat un asistent medical, care a fost izolat la domiciliu.
Focar de COVID-19 la o societate comercială din municipiul Iaşi. Trei salariaţi, confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2
Filed in: Informațía zilei, Sănătate