Persoanele confirmate pozitiv cu noul coronavirus ar putea fi chemate de medici la evaluare pe bază de programare

Persoanele confirmate cu virusul SARS-CoV-2, care urmează să fie evaluate de medicii din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase pentru a fi luate în evidenţă şi a primi tratament, ar putea fi programate să vină la consultaţii prin intermediul unui număr de telefon pus la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică. În acest fel, consideră reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase, persoanele respective nu vor mai fi puse în situaţia de a sta la rând, în frig, ore în şir, în faţa Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) pentru a putea fi evaluate de medicii infecţionişti. „Am avut o discuţie cu domnul director Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, în urma căreia domnia sa a declarat că va pune la dispoziţie un număr de telefon, la care persoanele depistate pozitiv vor putea suna pentru a fi programate să vină la spital, evitând astfel perioada de aşteptare foarte lungă care este în prezent”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, care a adăugat că o altă soluţie pentru rezolvarea acestei probleme ar putea-o constitui preluarea în evidenţă a acestor persoane de către medicii de familie. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase a anunţat, de asemenea, că pentru preluarea unui număr cât mai mare de persoane care aşteaptă la poarta spitalului pentru a fi evaluate, în ultimele zile a fost mărit număr de medici de la camera de gardă şi cel al personalului auxiliar. Carmen Dorobăţ a mai afirmat că, pe lângă persoanele asimptomatice, depistate pozitiv, care vin la spital pe propriile picioare pentru a fi evaluate, în ultimele zile, la Spitalul de Boli Infecţioase ajung un număr din ce în ce mai mare de ambulanţe care  aduc pacienţi cu forme medii şi grave de COVID-19. Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până marţi, 20 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 8.215 cazuri cu persoane infectate cu COVID-19 (cu 214 cazuri în plus faţă de ziua precedentă), cifră cu care Iaşul ocupă locul II la nivel naţional, după municipiul Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul total de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;