311 cazuri noi de infecţii cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore la Iaşi. Rata de incidenţă a ajuns la 1,92 la mia de locuitori

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până joi, 22 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 8.757 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19 (cu 311 cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Cu cele 311 noi infecţii cu SARS-CoV-2, Iaşul a urcat pe locul III la nivel naţional la numărul de cazuri de COVID-19 înregistrate într-o singură zi, după municipiul Bucureşti (804) şi judeţul Cluj (338) şi înaintea judeţelor Ilfov (206) şi Timiş (205). Incidenţa cumulată a cazurilor noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Iaşi în ultimele 14 zile este de 1,92 la mia de locuitori, în uşoară creştere faţă de ziua precedentă. În ceea ce priveşte numărul total de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, pe primul loc se situează municipiul Bucureşti (29.283), urmat de judeţele Iaşi (8.757), Prahova (8.369), Suceava (8.348) şi Braşov (8.233). Dintre persoanele confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore au fost externate 3.654 (cu 48 de persoane în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 205. În ceea ce priveşte gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, joi, 22 octombrie, erau ocupate 472 de paturi, din care 35 sunt paturi ATI. În momentul de faţă, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 30 de paturi: 14 la Spitalul de Boli Infecţioase, patru la Spitalul CFR, două la Spitalul de Pneumoftiziologie, şase la Spitalul de Recuperare şi patru la Spitalul “Sf. Spiridon”. Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, joi, 22 octombrie, un număr de 1.955 de persoane se află în izolare, iar 939 persoane sunt carantinate la domiciliu. De asemenea, pentru inca 1.530 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Menţionăm că, potrivit legislaţiei în vigoare, carantina se impune pentru contacţii direcţi cu persoane confirmate, dar şi pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, conform  INSP.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;