Focar de COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat luni, 16 noiembrie, apariţia a trei noi focare de COVID-19, dintre care două la unităţi medicale. Este vorba despre SPITALUL CLINIC DE URGENŢE PENTRU COPII „SF. MARIA” (patru salariaţi) şi, respectiv, SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECŢIOASE ”SF. PARASCHEVA” – Secţia 3 pavilion 7  (şapte salariaţi). Atât în primul cât şi în cel de-al doilea caz, persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus au fost izolate la domiciliu şi s-a facut dezinfecţia spaţiilor.  Cel de-al trilea focat a fost semnalat la SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ – Substaţia Paşcani, unde în urma testărilor epidemiologice, aşse salariaţi au fost conformaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Cazurile pozitive sunt izolate la domiciliu. S-a facut dezinfecţia spaţiilor şi a fost reinstruit personalul. Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a actualizat numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus în cadrul a trei focare de COVID-19 deja existente în judeţ, după cum urmează: SOCIETATE COMERCIALĂ DIN IAŞI  – a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 încă un salariat. În cazul acestui focar, pe data de 13.11.2020 au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus 13 salariaţi Măsuri: salariatul confirmat pozitiv este izolat la domiciliu. S-a efectuat dezinfecţia spaţiului cu o firmă specializată; C.I.A.P.A.D. POPRICANI (Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi) – a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 încă un beneficiar. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv cinci salariaţi. Măsuri: ancheta epidemiologică este în desfăşurare; C.I.A.P.A.D. GALATA IAŞI (Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi) – au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 încă doi salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv cinci salariaţi şi 24 de beneficiari. Măsuri: ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;