Ziua şi comuna. Cam aşa ar putea fi caracterizat ritmul în care localităţile din judeţul Iaşi intră una după alta în scenariul roşu. După ce, sâmbătă, Ciurea depăşea pragul de 6 la mie al incidenţei cazurilor noi de COVID, urmată, duminică, de Miroslava, luni a venit rândul comunei Valea Lupului, o altă localitate aflată în apropierea municipiului Iaşi, să intre în acest “club” deloc select. Potrivit informării date marţi publicităţii de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) şi Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI), rata de incidenţă a cazurilor noi de COVID-19 la mia de locuitori, înregistrate în ultimele 14 zile (perioada (02.11 – 16.11.2020), este 6,71 la Ciurea, 6,27 la Miroslava şi 6,14 la Valea Lupului, foarte aproape de atingerea pragului de 6 la mie la care, potrivit legii, impune intrarea în carantină a localităţii respective, aflându-se comuna Leţcani (5,10), o altă localitate aflată în “coasta” municipiului Iaşi. Rata de infectare în municipiul Iaşi este 4,83, la Paşcani 1,06, la Târgu frumos 1,79, în timp ce la Hârlău şi Podu Iloaiei, aceasta este zero.
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit 6 la mie la Valea Lupului
Filed in: Informațía zilei, Sănătate