Alţi doi pacienţi de la Neamţ au pierdut lupta cu virusul

Alţi doi pacienţi dintre cei şase aduşi în urmă cu o săptămână în urma incendiului de la Piatra Neamţ au decedat în cursul acestui week-end la Spitalul modular de la Leţcani, a anunţat, astăzi, dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Ambii pacienţi aveau vârste de peste 65 de ani şi sufereau de comorbidităţi. Aceştia se alătură, astfel, celorlalţi doi pacienţi transferaţi de la Piatra Neamţ, care au pierdut lupta cu virusul în această săptămână, este vorba despre două femei, una în vârstă de 72 de ani, şi o alta de 68 de ani. “Din cei şase pacienţi veniţi de la Spitalul Judeţean Neamţ, din nefericire, pe patru i-am pierdut. Erau pacienţi cu vârsta de peste 65 de ani, cu morbidităţi, ambii cu infecţie cu SARS-CoV-2, dar care nu aveau însă leziuni în urma arsurilor provocate de incendiu. Pe lângă cei doi de la Piatra Neamţ, mai avem internaţi la Terapie Intensivă încă doi pacienţi transferaţi în cursul acestei săptămâni de la Bucureşti, este vorba despre o femeie în vârstă de 33 de ani, cu factori de risc, şi de un bărbat cu vârsta de peste 70 de ani. Amândoi se află în Terapie Intensivă şi, ca în cazul tuturor pacienţilor internaţi în aceste secţii, evoluţia lor este urmărită cu mare atenţie de către medici”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;