Noul manager al Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi este, începând de astăzi, Florin Roşu, şeful Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul acestei unităţi medicale. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Palatul Administrativ. Florin Roșu este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iaşi, fiind specializat în Management Sanitar și Managementul Serviciilor de Sănătate. Începând din anul 2013 este medic în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva”. “Iașul are o resursă extraordinară de profesioniști în domeniul sănătății, medici pregătiți la o universitate de prestigiu precum UMF Iași. Vreau să valorificăm experiența acestora pentru comunitatea noastră, fără să trebuiască să aducem manageri din alte părți. Doctorul Roșu vine din interiorul propriei unități medicale, cunoaște dinamica și modul de lucru din spital și am încredere că va ști să își folosească experiența pentru binele pacienților, mai ales în contextul actual”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe. La rândul său, noul manager al Spitalului de Boli Infecţioase a afirmat că printre priorităţile sale se numără eficientizarea unor departamente din cadrul unităţii, precum şi funcţionabilitatea spitalului modular de la Leţcani. Florin Roşu o înlocuieşte în funcţia de manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi pe Carmen Dorobăţ, condamnată de magistraţii Curţii de Apel Iaşi la trei ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care aceasta era acuzată de luare de mită.