În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 214 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în uşoară scădere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 21.930, a anunţat luni Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.648 au fost externate (cu 14 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat şase decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 365. Până luni, 7 decembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 517.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 409.121 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi, iar 12.447 au decedat, din care 127 în ultimele 24 de ore. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 3.660 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. La nivel naţional, cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în municipiul Bucureşti (1.828), urmat de judeţele Constanţa (466), Ilfov (242), Iaşi (214), Cluj (198), Argeş (175), Braşov (147), Sibiu (144), Timiş (128), Galaţi (127), Bacău (110), Dâmboviţa (103) şi Mureş (100). În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (75.850), urmat de judeţele Cluj (23.882), Iaşi (21.930), Braşov (20.690), Timiş (20.613) şi Prahova (20.534).
214 cazuri noi de coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore la Iaşi
Filed in: Informațía zilei, Sănătate