Focar de COVID-19 la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat joi, 17 decembrie, apariţia a trei noi focare de COVID-19 în judeţ, la un spital, la o instiutuţie de învăţământ superior şi, respectiv, la o societate comercială din municipiul Iaşi. În primul caz este vorba despre SPITALUL „SFÂNTUL SAVA” – Secţia exterioară ”Sf. Anton Durcovici”, unde patru persoane (trei pacienţi şi un asistent medical) au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, asistentul medical fiind izolat la domiciliu, iar pacienţii izolaţi într-un alt corp de spital. În ceea ce priveşte focarul de la UNIVERSITATEA TEHNICĂ ”GHEORGHE ASACHI” IAŞI (atelier tehnic), aici au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 trei salariaţi, casre au fost izolaţi la domiciliu şi monitorizaţi de către medicii de familie. S-au luat măsuri  de dezinfecţie a spaţiilor, iar ancheta epidemiologică a identificat şi carantinat contacţii direcţi. În privinţa focarului apărut la SOCIETATEA COMERCIALĂ; aici au fost depistaţi pozitiv cu coronaviroză şase salariaţi. Potrivit reprezentanţilor DSP, personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie. S-au luat măsuri  de dezinfecţie a spaţiilor. Ancheta epidemiologică a identificat şi carantinat contacţii direcţi.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;