Conform informării Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), luni, 21 decembrie, în spitalele COVID din judeţul Iaşi erau ocupate 473 de paturi, din care 63 paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 63 de paturi, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 5 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul C.F. Iaşi şi 14 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 4 paturi ATI, un pat la Spitalul C.F. Iaşi, unul la Spitalul de Pneumologie si 2 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie. În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 244 de paturi: 22 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, 12 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, 1 pat la Spitalul de Pneumologie, 36 de paturi la Spitalul Hârlău, 6 paturi la Spitalul de Recuperare, 69 de paturi la Spitalul C.F Iaşi, 12 paturi la Spitalul “Sf. Spiridon”, 16 paturi la Spitalul Militar şi 70 de paturi la Spitalul CF Paşcani. În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 3 paturi ATI. În momentul de faţă sunt 14 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi. La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI. Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, luni, 21 decembrie, un număr de 4.108 de persoane se află în izolare, iar 5.052 de persoane sunt carantinate la domiciliu. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 25.555 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 26.147 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.
Situaţia paturilor din spitalele COVID: 473 ocupate şi 244 de libere. La ATI, 63 de paturi sunt ocupate cu pacienţi în stare gravă
Filed in: Informațía zilei, Sănătate