Prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, cadru medical cu o experinţă de peste 30 de ani în tratamentul bolilor infecţioase şi tropicale în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi, unitate pe care a condus-o mai mulţi ani din funcţia de manager, consideră că vaccinarea anti-COVID reprezintă principala măsură de preveniţie împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, dar şi o responsabilitate pe care cetăţenii ar trebui să o manifeste în lupta împotriva acestei boli, care prezintă încă destule necunoscute pentru specialişti. În acest sens, binecunoscutul medic ieşean a publicat un decalog despre importanţa vaccinări împotriva coronavirusului, în condiţiile în care la sfârşitul acestei săptămâni, în România vor ajunge primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID produs de Pfizer în colaborare cu BioNTech.
10 motive pentru care m-aş vaccina:
- Mă vaccinez întotdeauna pentru că aşa consider… pentru restul, care sunt şi cei mai mulţi
- Mă gândesc la gravitatea bolii, care se poate solda cu Terapie Intensivă (TI) sau chiar deces – în special pentru cei peste 50 de ani
- Ştiu că nu există tratament specific antiviral
- Pentru că vreau să-mi protejez familia – părinţi şi bunici
- Pentru că boala mea sau a familiei mele mă va afecta financiar
- Pentru că doresc socializare
- Pentru că am încredere în modul de studiu şi prelucrare a firmei producătoare, care a dus la rezultate spectaculoase şi în alte boli
- Pentru că, pe plan psihologic, prin acel paşaport de vaccinare m-aş simţi “liber”
- Pentru că eu consider că aşa îmi aduc contribuţia la sănătatea comunităţii -la locul de muncă, la şcoala copiilor, contactele inerente din viaţa de zi cu zi, evaluarea în urgenţă a unei situaţii medicale la care aş putea fi expus
- Pentru că am văzut că liderii lumii s-au vaccinat
Paşi de urmat pentru prevaccinare:
1 – documentare pe toate căile posibile: medic de familie, presă, reţele de socializare (determinarea informată a fiecăruia este absolut necesară)
2- vizita la medicul de familie: trebuie administrat în deplină stare de sănătate, ca oricare alt vaccin
3 – vizita la medicul specialist pentru cei cu boli asociate: acestea trebuie evaluate şi echilibrate, dacă e cazul
4 – cazul particular al afectărilor cu scăderea capacităţii de apărare, care reprezintă o prioritate. De asemenea, trebuie făcută o evaluare a bolii de fond
5 – pentru reacţii adverse posibile alergice, etichetarea de “teren alergic” se poate face cu medicul de familie
Există raspunsuri care vor veni in timp:
– pentru cât timp suntem protejaţi – se poate o anumită perioadă, ca la gripă, deci ca vaccin sezonier, dar suntem protejati. Pentru acest lucru au fost făcute prioritizări
– pentru cei care au trecut prin boală, întrucât nu dezvoltă toţi acelaşi protector, trebuie făcută o evaluare imunologica în dinamică