Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, primul ieşean vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2

Doctorul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” este primul ieşean care s-a vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2. Evenimentul a avut loc duminică dimineaţă, la ora 10.00, într-unul din saloanele din cadrul spitalului. “Vacccinarea şi resprectarea măsurilor de protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2 ne va duce spre o direcţie bună şi eradicarea pandemiei. Este de datoria mea, ca medic, să mă vaccinez. Consider că este un exemplu de normalitate”, a declarat dr. Florin Roşu, imediat după se s-a vaccinat. Acesta a mai spus că peste 90% din cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase se vor vaccine împotriva coronavirusului în zilele următoare. Reamintim că duminică, 27 decembrie, la ora 9.00, a fost demarată oficial Campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 în România, prima persoană vaccinată fiind asistenta medicală generalistă Mihaela Anghel, de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, care a făcut parte în data de 27 februarie a acestui an, din cadrul echipei medicale care a preluat primul pacient din ţară confirmat oficial cu COVID-19. Prima tranşă de vaccin împotriva COVID-19, respectiv primele 10.000 de doze, a intrat în ţară vineri, 25 decembrie, acestea fiind depozitate la Institutul de Boli Infecţioase “Ion Cantacuziono”. Primele doze de vaccin au fost distribuite la Institutul “Matei Balș” și la celelalte nouă spitale de boli infecțioase din ţară, printre care şi Spitalul de Boli Infecţiose “Sfânta Parascheva” din Iaşi, aflate în linia întâi în lupta cu noul coronavirus. Începând de luni, 28 decembrie, în ţara noastră urmează să sosească o nouă tranşă, de 150.000 de doze, de vaccin anti-COVID. În total, România ar urma să primească de la Comisia Europeană vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru imunizarea a circa 10,7 milioane de persoane. Potrivit strategiei aprobate de autorităţile centrale, în prima fază urmează să fie vaccinat personalul medical aflat în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus, după care, în etapele doi şi trei, vor fi imunizate persoanele cu risc ridicat de contractare a virusului (personalul şi beneficiarii căminelor de bătrâni şi din centrele sociale şi persoanele peste 65 de ani) şi, respectiv, populaţia cu vârsta între 16 ani şi 65 de ani.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;