Începând de miercuri, 5 mai, la Casa de Cultură a Studenților (CCS) Iași, din str. Vasile Conta nr. 30, va funcţiona un centrul de vaccinare anti-COVID, fără programare prealabilă. Acțiunea, organizată de Instituţia Prefectului Judeţul Iaşi și Direcția de Sănătate Publică Iași, face parte din seria de activități incluse în cadrul campaniei de vaccinare marathon iniţiată de autorităţi. Pe lângă celelalte acțiuni desfășurate la nivelul județului Iași, cea care debutează miercuri, 5 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor reprezintă o altă oportunitate pentru cetățeni de a se vaccina fără programare. Serul administrat va fi Pfizer/BioNTech, iar persoanele cu vârsta de peste 16 ani care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 trebuie să se prezinte cu cartea de identitate sau cu pașaportul. Programul de vaccinare al centrului este între orele 08-20”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Centru de vaccinare anti-COVID, fără programare, începând de mâine, la Casa Studenților
Filed in: Informațía zilei, Sănătate