Cu 13 voturi pentru şi opt abţineri, proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi pentru anul 2021 a fost respins, astăzi, pentru a doua oară, de plenul Consiliului Local. În favoarea proiectului de hotărâre, în forma propusă de Executivul Primăriei, au votat reprezentanţii PNL şi PMP, în timp ce consilierii locaLi ai USR-PLUS s-au abţinut de la vot, iar cei de la PSD au părăsit sala de şedinţe.
În cadrul discuţiilor, consilierii şi-au exprimat poziţia în legătură cu aprobarea proiectului de hotărâre. Reprezentanţii USR-PLUS au anunţat condiţiile în care ar fi dispuşi să voteze bugetul, cei de la PSD s-au arătat nemulţumiţi de faptul că nu au fost invitaţi la discuţii pe această temă de către colegii de la celelalte formaţiuni politice, în timp ce consilierii PNL şi cei de la PMP au anunţat că indiferent de aprobarea sau nu a amendamentelor depuse la buget vor vota în favoarea bugetului.
- Răzvan Timofciuc (USR-PLUS): Condiţiile USR-PLUS pentru votarea bugetului sunt următoarele: organizarea de concursuri pentru ocuparea funcţiei de city manager, a celei de arhitect-şef şi a celei de director al Direcţiei de Digitalizare din cadrul Primăriei, precum şi realizarea unui audit extern, financiar şi de personal, la toate direcţiile şi serviciile din cadrul municipalităţii, precum şi, nu în ultimul rând, transparentizarea întregii activităţi a Primăriei
- Mihai Chirica (primar): Concursul pentru ocuparea funcţiei de arhitect şef al municipiului a fost organizat, în prezent acesta fiind suspendat. În ceea ce priveşte funcţia de city manager, prin lege, ocuparea acestei funcţii se face direct prin numirea de către primarul localităţii
- Raluca Ana Roşu (USR-PLUS): Domnul primar nu doreşte transparentizarea activităţii desfăşurată de municipalitate şi nu doreşte să facă publice contractele încheiate de Primărie
- Mihai Chirica (primar): Toate documentele pe care dumneavoastră le invocaţi sunt în perfectă concordanţă cu legea. Trebuie doar să daţi un click pe pagina Primăriei şi veţi avea toate informaţiile pe care le doriţi. Din păcate, pentru dumneavoastră şi pentru formaţiunea politică pe care o reprezentaţi, campania electorală nu s-a încheiat
- Ovidiu Laicu (PSD): PSD nu a fost chemat de PNL şi USR-PLUS la discuţiile privind votarea bugetului. Noi doream să avem un dialog cu aceste partide, pentru a găsi împreună soluţiile pentru deblocarea situaţiei
- Camelia Ciornia (PMP): PMP va vota bugetul şi va susţine toate proiectele bune pentru ieşeni şi pentru oraş
După interpelările făcute de consilieri s-a trecut la supunerea la vot a amendamentelor depuse de partide. PSD şi PMP nu au depus amendamente în plus faţă de cele înaintate în şedinţa desfăşurată în urmă cu două săptămâni.
Amendamente USR-PLUS
- Alocarea suplimentară a sumei de 4.500 de mii de lei pentru achiziţia de materiale didactice pentru unităţile de învăţământ preuniversitar aflate în administrarea municipalităţii
- Alocarea sumei de 2.500 de mii de lei pentru constituirea unui fond de sprijinire a firmelor locale de tip start-up din domeniul IT
- Alocarea sumei de 150.000 de lei pentru eficientizarea accesului persoanelor cu dizabilităţi motorii şi a celor cu deficienţe de vedere în clădirea Primăriei Municipiului Iaşi
- Alocarea sumei de 500.000 de lei pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic privind realizarea unui centru cultural multifuncţional destinat industriilor creative
- Alocarea sumei de 500.000 de lei pentru întocmirea documentaţiei necesare pentru realizarea unei „centuri verzi” la periferia cartierelor Dacia şi Alexandru cel Bun
- Majorarea cu 10.000 de lei a sumei alocate în buget pentru implementarea procesului de bugetare participativă a cetăţenilor
- Majorarea cu 390.000 de lei a sumei necesare pentru realizarea masterplanului privind amenajarea de piste de biciclete în municipiu
- Eliminarea proiectului privind întocmirea documentaţiei tehnice privind realizarea de pasaje supraterane din intersecţia de la Podu Roş şi redirecţionarea sumei de 500.000 de lei, prevăzută în buget, către achiziţionarea de microbuze şcolare pentru elevi
- Majorarea de la 500 de mii de lei la 1.000 de mii de lei a sumei prevăzute în buget pentru digitalizarea serviciilor publice din administraţia locală
- Alocarea sumei de 100.000 de lei pentru realizarea unui plan integrat de utilităţi publice pentru dezvoltare durabilă
- Alocarea sumei de 100.000 de lei pentru realizarea unui audit extern asupra activităţii economico – financiare şi de achiziţii publice la Compania de Transport Public (CTP) Iaşi în perioada 2018 – 2020
- Alocarea sumei de 400.000 de lei pentru achiziţionarea de sisteme audio-video pentru transmiterea în direct a şedinţelor de plen şi a şedinţelor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local
Amendamente PNL
- Alocarea sumei de 1.000 de mii de lei (500.000 de lei din fondul pentru studiile de pre-fezabilitate) şi 500.000 de lei de la fondul de rezervă aflat la dispoziţia primarului în vederea înfiinţării unui consorţiu alcătuit din Consiliul Judeţean Iaşi, Ministerul Transporturilor şi Primăria Municipiului Iaşi pentru realizarea trenului metropolitan, care să facă legătura între localităţile care fac parte din Zona Metropolitană Iaşi
- Alocarea sumei de 1.000 de mii de lei pentru finanţarea culturii independente la Iaşi
Înainte de trecerea la vot a proiectului de hotărâre, Bogdan Balanişcu, liderul grupului de consilieri locali ai PSD, a anunţat că cei cinci reprezentanţi ai acestei formaţiuni politice vor părăsi sala de şedinţe, nedorind să-şi exprime opţiunea. La rândul lor, reprezentanţii USR-PLUS au anunţat, prin vocea consilierului Raluca Ana Roşu, că întrucât condiţiile puse de această formaţiune politică Executivului Primăriei nu au fost îndeplinite, aceştia se vor abţine de la vot.
„Respingerea proiectului de buget al municipiului înseamnă că începând cu data de 28.04.2021 nu se mai fac transferuri de la bugetul de stat. Înseamnă blocarea salariilor profesorilor, înseamnă, de asemenea, blocarea salariilor celor 5.000 de angajaţi care lucrează în serviciile publice. Am fost trataţi cu lipsă de respect. Politica se face luptând pentru bine şi nu împotriva firii”, a declarat, imediat după respingerea proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului, primarul Mihai Chirica.
Şeful municipalităţii a anunţat că a convocat o nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru aprobarea bugetului pentru miercuri, 12 mai, la ora 15.00.