Întruniţi în această după amiază în şedinţă de îndată, la Palatul Roznovanu, consilierii locali au aprobat cu 14 voturi pentru şi două abţineri proiectul de buget al municipiului Iaşi pentru anul 2021. În favoarea bugetului s-au exprimat consilierii locali PNL şi PMP + un consilier de la USR-PLUS (Cezar Alexandru Baciu), în timp ce restul consilierilor USR-PLUS prezenţi în sală s-au abţinut de la vot, iar cei de la PSD au părăsit încăperea.
A fost pentru a treia oară când proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi a fost supus plenului Consiliului Local, după ce în cadrul şedinţelor desfăşurate pe 29 aprilie şi 10 mai, documentul a fost respins la diferenţă de un vot.
În sală au fost prezenţi doar 20 de consilieri (11 PNL, 3 USR-PLUS, 4 PSD şi 2 PMP) din totalul celor 27. Şase consilieri USR-PLUS au fost absenţi, în timp de un consilier de la PSD (Ovidiu Laicu) a fost prezent prin intermediul platformei ZOOM, însă potrivit regulamentului anunţat de preşedintele de şedinţă, liberalul Alin Marius Andrieş, acesta nu a avut drept de vot.
În deschidere, consilierul local USR-PLUS Iulian Neculau a solicitat amânarea şedinţei, având în vedere imposibilitatea colegilor săi de a putea fi prezenţi, în fizic, la vot, din cauza unor motive de ordin obiectiv. Consilierul USR-PLUS a mai spus că nu vede urgenţa convocării de către primar a şedinţei de îndată, al cărei unic punct de pe ordinea de zi îl reprezintă aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi pentru anul în curs. Supusă la vot, propunerea lui Iulian Nicolau a fost respinsă.
“Urgenţa convocării acestei şedinţe este aprobarea bugetului oraşului, fără de care nu putem plăti furnizorii, nu putem plăti salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap, nu putem plăti funcţionarea centrelor de vaccinare şi nu putem asigura tranşele care ne revin, potrivit legii, pentru plata datoriei publice. De aceea, nu înţeleg ce ar putea fi mai urgent decât atât pentru dumneavoastră şi pentru formaţiunea politică din care facerţi parte”, a declarat primarul Mihai Chirica, ca răspuns la interpelarea consilierului Iulian Neculau.
La rândul său, Bogdan Balanişcu, liderul consilierilor locali PSD, a declarat că formaţiunea din care face parte înţelege urgenţa şi necesitatea adoptării bugetului pe anul 2021, însă reprezentanţii partidului sunt dezamăgiţi că atât PNL cât şi USR-PLUS blochează de câteva săptămâni aprobarea documentului.
“PSD şi-a manifestat întotdeauna disponibilitatea ca Iaşul să aibă buget. Însă nu doar votul pentru buget este important. Important este şi faptul ca acest buget să fie dus la îndeplinire. De aceea, cerem PNL şi USR-PLUS să-şi asume guvernarea locală. PSD îşi menţine, în continuare, statutul de partid de opoziţie la Iaşi”, a spus Bogdan Balanişcu.