4.649 de persoane s-au vaccinat la Maratonul UMF Iași

4.649 de persoane s-au imunizat la maratonul de vaccinare organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași (UMF Iași) și deschis non-stop de pe 14 mai ora 16.oo și până pe 17 mai la ora 8.oo.

Maratonul de vaccinare de la UMF Iași a fost un efort de 64 de ore fără întrerupere în care s-au mobilizat 243 de medici, 243 de registratori (personal administrativ al UMF Iași), 243 de asistente medicale și 350 de studenți voluntari.

S-a utilizat serul Pfizer/BioNTech și vaccinările s-au făcut în 20 de fluxuri pe timpul zilei și 5 fluxuri în timpul nopții, fără programare, doar în baza unui act de identitate.

Efortul echipei UMF Iași va fi reluat în intervalul 4-6 iunie, când se va organiza partea a doua a maratonului pentru ca persoanele vaccinate acum să primească și doza a doua pentru o imunizare completă.

„Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași a fost tot timpul un sprijin în efortul autorităților de a lua cele mai potrivite și  și mai prompte măsuri pentru a depăși pandemia. Profesori universitari, cadre medicale – au asigurat expertiza necesară unei comunități în aceste momente în care am avut mare nevoie de ei.  Le mulțumesc toturor celor implicați în acest efort depus prin maratonul de vaccinare. Datorită lor suntem cu câțiva pași importanți mai aproape de revenirea la normalitate”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;