Lista actualizată a cabinetelor medicilor de familie unde ieşenii se pot imuniza cu serul produs de Johnson&Johnson

Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, în etapa actuală, această activitate se desfășoară la nivelul județului Iași și prin cabinetele medicilor de familie.

Aceştia asigură informarea, programarea la vaccinare, administrarea vaccinului conform schemei complete de imunizare în cabinetul propriu, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii, pentru persoanele care nu au medic de familie și pentru persoanele care se află pe lista unui medic de familie care nu a incheiat contract cu CAS Iași pentru vaccinarea inpotriva COVID-19.

Numărul persoanelor imunizate va fi proporțional cu numărul dozelor de vaccin distribuite către medicii de familie, conform solicitărilor transmise la Direcția de Sănătate Publică Iași. Programările pentru vaccinare se realizează pe listele deschise de fiecare doctor în cabinete, iar acesta își va stabili programul de imunizare. Vaccinul pus la dispoziția medicilor de familie este Johnson & Johnson, se administrează într-o singură doză și poate fi făcut tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

În perioada următoare, vaccinul Johnson & Johnson poate fi administrat persoanelor eligibile la vaccinare în cabinetele medicilor de familie din următorul tabel:

  Medic de familie Adresa Nr. Telefon  
1 dr. Calarasu Adrian Dispensar Tatarasi       0745147023  
2 dr. Calistru Carmen Dispensar Tatarasi 0744915107  
3 dr. Picioreanu Iuliana Dispensar Holboca 0741033400  
4 dr. Hamod Mustafa Osoi Comarna 0745386626  
5 dr. Ripa Carmen Dobrovat 0723256439  
6 dr. Olarasu Olguta Ciortesti 0724772301  
7 dr. Olarasu Viorel Ciortesti 0723297602  
8 dr. Popescu Francisc Ciortesti 0744812753  
9 dr. Burghelea Svetlana Dolhesti 0769961871  
10 dr. Nistor Valentina Erbiceni 0745559018  
11 dr. Vornicu Gina Lungani 0766999355  
12 dr. Mitrea Mioara Targu-Frumos 0753544315  
13 dr. Clinc Maria Targu-Frumos 0723684891  
14 dr. Benchea Maria Targu-Frumos 0742018181  
15 dr. Creanga Veronica Targu-Frumos 0720536242  
16 dr. Manole Florenta Sinesti 0745389257  
17 dr. Lazar Anca Ceplenita 0745327396  
18 dr. Iamandi Gabriela Dispensar Dacia 0744208768  
19 dr. Ivascu Simona Voinesti 0766582225  
20 dr. Zlavog Ana Maria Girbesti Tibana 0746757707  
21 dr. Lozneanu Raluca Tansa 0745528215  
22 dr. Herescu Cristian Dagata 0745328309  
23 dr. Vasincu Gianina Probota 0747830692  
24 dr. Ioan Diana Vladeni 0740903583  
25 dr. Constantinescu Adriana Andrieseni 0745769084  
26 dr. Radulescu Marcellino Plugari 0766216548  
27 dr. Bucur Mioara Tibanesti       0745063096
28 dr. Aruxandrei Irina Tibanesti 0745371787
29 dr. Dimitriu Nicoleta Sos. Nicolina nr.115, Iasi 0732778142
30 dr. Grecu Iuliana B-dul Independenţei 16, Iasi 0743300304
31 dr. Grecu Alina B-dul. N.Iorga, nr.39A, Iasi 0723215077
32 dr. Sauciuc Doina Str. Iarmaroc, nr. 21, Iasi 0722996814
33 dr. Popa Iuliana B-dul Independenţei 16, Iasi 0745585742
34 dr. Sulea Rodica B-dul Nicolae Iorga 39A, Iasi 0762745776
35 dr. Naghi Simona Str.Moara de Foc,nr.1, Iasi 0745596670
36 dr. Maftei Stefania Str. Ion Creanga, nr.73A, Iasi      0723308812
37 dr. Herescu Mirela Str. Vitejilor, nr.17, Iasi 0743180122
38 dr. Sorlescu Mirela Str. Anton Crihan,nr.16, Iasi 0729688881
39 dr. Blascu Vasile Bd. Independentei,  nr. 16, Iasi 0745263256
40 dr. Vrabie Tilica Bd. Independentei, nr. 30, Iasi 0744524045
41 dr. Todosiciuc Vicuta Policlinica 2, Bd. Primaverii nr. 4 0754381621
42 dr. Curelaru Doina Policlinica 2, Bd. Primaverii nr. 4 0723289516
43 dr. Petrescu Mariana Policlinica 2, Bd. Primaverii nr. 4 0745177780
44 dr. Radu Dana Disp. Cantemir, Nicolae Iorga 39A 0752702958
45 dr. Mustata Doina Disp. Cantemir, Nicolae Iorga 39A 0722278914
46 dr. Jijie Loredana Disp. Cantemir, Nicolae Iorga 39A 0728021121
47 dr. Margineanu Gabriela Dispensar CUG, Şos.Nicolina 79 0747772827
48 dr. Brisan Roxana Dispensar CUG, Şos.Nicolina 79 0742600629
49 dr. Onofriciuc Cristian Dispensar CUG, Şos.Nicolina 79 0745371753
50 dr. Miron Oana Mironeasa 0769256629
51 dr. Munteanu Loredana Holboca 0741478757
52 dr. Rotariu Oana Raducaneni 0742137720
53 dr. Ianau Viorica Cozmesti 0746181991
54 dr. Stoian Viviana Gorban 0745144409
55 dr. Craciun Irina B-dul B-dul .Primăverii, nr.1, Iasi 0723680517
56 dr. Creanga Ninela Str. Vitejilor, nr.15, Iasi 0743163962
57 dr. Guzu Cristina Str. Garabet Ibraileanu nr. 1, Iași  
58 dr. Petcu Ioana Str. Ghe.Săulescu, nr. 43A, Iasi 0723213862
59 dr. Sava Dan Iasi 0745175053
60 dr. Prisacariu Loredana Costuleni 0787688791
61 dr. Lozneanu Sergiu Grozesti 0744577454
62 dr. Pandele Mihaela Pocreaca 0742402700
63 dr. Bacusca Agnes Iasi 0745476179
64 dr. Capsa Adriana B-dul Nicolae Iorga, nr.39A, Iasi 0744378488
65 dr. Zlate Maria B-dul T. Vladimirescu nr. 73, Iasi 0745244171
66 dr. Movileanu Virginia Pascani 0723707014
67 dr. Ciomaga Mariana B-dul N.Iorga, nr.39 A, Iasi 0722615842
68 dr. Grinea  Silvia-Adela Tigănași 0740178678
69 dr. Raschip Ofelia Tigănași 0747483960
70 dr. Crețu Vladina Gropnița 0735779221
71 dr. Gafița Elena Probota 0744761429
72 dr. Apintei  Anca-Mihaela Sat Horlești, comuna Rediu 0766513311
73 dr. Savescu Iuliana Movileni 0745140492
74 dr. Darie Crenela Sat Ciorbești și Mogoșești 0748996930
75 dr. Costin Anca Dragușeni 0745389797
76 dr. Chitanu Adriana Ruginoasa 0740829451
77 dr. Durdureanu Ana-Maria Str. Moara de Foc, nr.1, Iași 0722650407
79 dr. Deleanu Anca Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617
80 dr. Bunescu Mariana-Doina Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617
81 dr. Murariu Claudiu-Gabriel Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617
82 dr. Oprea Liviu Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617
83 dr. Vlad Doina Str. Moara de Foc nr.1, bl. 595,Iași 0724228617
84 dr. Florescu Gabriela Str. Ion Creanga, nr.73A, Iași 0745350742
85 dr. Boancă Mihaela Str. Roman Vodă nr. 8B, Iași 0746781426
86 dr. Poeană Mihaela Şos.Nicolina, nr.79, Iași 0744218976
87 dr. Ciongradi Mihaela B-dul .Primăverii, nr.13, Iași 0744707898
88 dr. Andronic Zvetlana B-dul .Primăverii,  nr.4, Iași 0754935666
89 dr. Andrei Liana-Adina Str. Hatman Șendrea 2. Iași 0723187222
90 dr. Luca Adriana Str. Sf. Atanasie, nr.13, Iași 0752519632
91 dr. Popa Elena Str. Ion Creanga, nr.73A,Iași 0723635745
92 dr. Rașcanu Roxana Şos.Naţională, nr.194, Iași 0755576445
93 dr. Crivoi Petre B-dul B-dul .Primăverii, nr.1, Iași 0723680517
94 dr. Miftode Razvan Str. Moara de Foc nr.1, Iași 0723553924
95 dr. Ciobanu Camelia Țibana 0722224555
96 dr. Dima Irinel Țibana 0755095321
97 dr. Stoica Georgeta Glodenii Gandului, Țibănești 0737523437
98 dr. Petrescu Alina Țibănești 0740090999
99 dr. Simionescu Daniela Victoria 0744768096
100 dr. Berheci Gabriela Victoria 0759010905
101 dr. Lorent Gianina Sinești 0766838470
102 dr. Spilevoi Iuliana Podu Iloaiei 0723618098
103 dr. Bostan Amalia Aroneanu 0727335536
104 dr. Bejan Daniela Ciohorani 0763243577
105 dr. Ciobanu Ana Todirești 0763104547
106 dr. Ungureanu Tiberiu Todirești 0766881261
107 dr. Petrea Iuliana Todirești 0762137928
108 dr. Puscasu Roxana Dumesti 0769240523
109 dr. Neicu Stela Hirlau 0744584643
110 dr. Radoi Daniel Coarnele Caprei 0747910992
111 dr. Radoi Marta Coarnele Caprei 0747552838
112 dr. Racila Adelfina Belcesti 0232-762787
113 dr. Barbu Cristina Cotnari 0745622811
114 dr. Calcan Elena Cotnari 0745574159
115 dr. Costandache Cristina Cotnari 0745594368
116 dr. Andronic Constantin Scobinti 0744533321
117 dr. Iacomi Marina Str. Gâsteşti, nr.35A , Pascani 0745231399
118 dr. Mercas Chiriac Elena Motca 0745510875
119 dr. Popa Mihaela Mogosesti Siret 0728865513
120 dr. Gradinaru Catalin Scobinti 0745264551
121 dr. Elnems Ana Maria Iasi  
122 dr. Sapunaru Ivona Şos. Naţională 186, Iasi 0746118639
123 dr. Teodoru Maura B-dul.T. Vladimirescu, nr. 89, Iasi 0747045947
124 dr. Popa Georgeta Iuliana Str. Ion Creanga, nr.73A, Iasi 0740169795
125 dr. Rotariu Carmen Str. Vitejilor,nr.17, Iasi 0745398177
126 dr. Iosub Magda Ciurea 0755299975
127 dr. Hamod Carmen Maria Andrieseni 0232.297484

În funcție de disponibilitatea medicilor de familie lista va fi actualizată.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;