5:32 pm - Wednesday November 23, 8687

Iaşul, pe locul IV la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate cinci cazuri noi de coronavirus, din care două în municipiul Iaşi, în scădere faţă de raportarea din ziua precedentă, informează într-un comunicat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Conform documentului, până miercuri, 21 iulie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.482 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19.

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat trei externări.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 920.

Potrivit informării date publicităţii de INSP, până miercuri, 21 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.081.875 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.046.952 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 102 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în creştere faţă de ziua anterioară.

Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (17), Timiş (9), Ilfov (6), Iaşi (5) şi Vaslui (4).

În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (183.866), urmat de Cluj (57.669), Timiş (54.408), Ilfov (45.182), Braşov (43.692), Constanţa (42.990), Iaşi (42.482) şi Prahova (35.486).

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;