31 de pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase. Cinci dintre ei sunt la Terapie Intensivă

În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internaţi 31 de pacienţi cu virusul SARS-CoV-2, din care 26 în saloane, cu forme medii de boală, şi cinci la Terapie Intensivă.

Dintre cei cinci pacienţi de la Terapie Intensivă, patru sunt infectaţi cu varianta delta a virusului SARS-CoV-2, iar unul este suspect de infectare cu această nouă mutaţie a coronavirusului.

Potrivit dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, din cei patru pacienţi de la Terapie Intensivă cu varianta delta a virusului, unul singur este vaccinat împotriva COVID-19.

De asemenea, a mai precizat dr. Florin Roşu, din cei 26 de pacienţi cu forme medii de boală, internaţi în saloane, în proporţie de 90%, toţi sunt infectaţi cu mutaţia delta a coronavirusului, niciunul dintre ei nefiind vaccinat împotriva COVID-19.

Potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate opt cazuri noi de coronavirus, în scădere faţă de raportarea din ziua precedent.

Până joi, 29 iulie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.543 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, din care 922 de decese.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;