Patru cazuri noi de coronavirus de ieri şi până azi la Iaşi

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate patru cazuri noi de coronavirus, în scădere faţă de raportarea din ziua precedentă.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până joi, 5 august, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.596 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19.

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore a fost efectuată o externare.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 924.

Potrivit informării date publicităţii de INSP, până joi, 5 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.084.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.048.215 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 244 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere faţă de ziua anterioară.

Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (49), Cluj (25), Ilfov (18), Timiş (11), Dolj (10) şi Călăraşi (10).

În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (184.370), urmat de Cluj (57.819), Timiş (54.532), Ilfov (45.330), Braşov (43.719), Constanţa (43.136), Iaşi (42.596) şi Prahova (35.567).

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;