Dezbatere publică privind închirierea trotinetelor electrice în municipiu

Primăria anunţă organizarea unei dezbateri publice privind variantele de transport alternativ în municipiu, subiectul principal al discuţiilor la care sunt invitaţi cetăţenii fiind cel cu privire la închirierea trotinetelor electrice în oraşul nostru.

Dialogul va avea loc miercuri, 18 august, începând cu ora 12-00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, ocazie cu care ieşenii interesaţi de acest subiect sunt invitaţi să dezbată acordul de cooperare între orașul nostru și potențiali operatori în vederea implementării serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice în municipiul Iași, pe domeniul public, prin intermediul unor platforme on-line, în regim self-service.

Pentru a putea asigura condiții optime de desfășurare a dezbaterii, ieşenii interesaţi sunt rugaţi să se înscrie trimiţând un mesaj pe adresa trotinete.electrice@primaria-iasi.ro până cel târziu marți, 17 august 2021.

Cei interesaţi pot consulta documentele supuse dezbaterii la următoarea adresă: https://bit.ly/TrotineteElectriceIasi

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;