5:32 pm - Wednesday November 24, 1126

Tag Archives: dezbatere publica

Dezbatere publică pe tema emiterii avizului de mediu pentru A8

În organizarea Agenției pentru Protecția Mediului (APM), joi, 11 iulie, de la ora 15, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași (PMI) va avea loc dezbaterea publică avânt ca temă emiterea Acordului de Mediu (AM) pentru tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni, parte a Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii), secțiune de drum care urmează să tranziteze teritoriul județului Iași, respectiv Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) Aroneanu, Bălțați,...

Peste 2.500 de ieșeni au trimis propuneri pentru transformarea depoului de la Gară în parc

Peste 2.500 de ieșeni au trimis propuneri și sugestii pe adresa municipalității în legătură cu proiectul de regenerare urbană a zonei în care se află Depoul CTP de la Gară, obiectiv care urmează să fie dezafectat odată cu construcția noului depou din Dacia. Pe lângă propunerile venite de la cetățeni prin intermediul chestionarelor puse la dispoziție de centrele de cartier, reprezentanții Primăriei au organizat și trei runde de dezbateri publice...

Bugetul pe anul 2024 al comunei Miroslava a intrat în dezbatere publică

Primarul comunei Miroslava, Dan Niţă, a anunţat că bugetul de venituri şi cheltuieli al localităţii pentru anul 2024 a intrat începând cu data de 18 ianuarie, timp de 30 de zile, în dezbatere publică, procedură prevăzută de lege care permite contribuabililor să înainteze propuneri şi sugestii privind modul în care urmează să fie cheltuit banul public de către instituţiile aflate în subordinea autorităţilor locale. Într-o scrisoare deschisă...

Dezbatere publică privind impactul asupra mediului al tronsonului Paşcani – Suceava din Autostrada Moldovei

La sediul Primăriei din comuna Tătăruşi (judeţul Iaşi) a avut loc miercuri, 27 septembrie, dezbaterea publică privind emiterea acordului de mediu necesar pentru începerea lucrărilor la tronsonul Pașcani – Suceava al Autostrăzii Moldovei (A7). La eveniment, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi, au fost prezenţi prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, reprezentanţi...

Proiectul de extindere a intravilanului comunei Miroslava, lansat în dezbatere publică

Primăria Miroslava anunţă lansarea dezbaterii publice privind modificarea intravilanului localităţii, ca primă etapă în procesul de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG) al comunei Miroslava, care se desfășoară în concordanță cu metodologia de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, stabilită prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului...

Dezbatere cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Conştientizarea Autismului

Direcţia de Asistenţă Socială (das) din cadrul Primăriei Municipiului Iași, Fundația „Star of Hope”, ANCAAR Iași și „Asociația Surâsul Albastru” organizează marți, 11 aprilie, de la ora 10.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, dezbaterea „Strategii comunitare de sprijin pentru persoanele cu autism”, prilejuită de Ziua Internațională pentru Conștientizarea Autismului. Aproximativ 30 specialiști în domeniu, precum și...

Elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații, în dezbatere publică

  Aproape 600 de persoane au participat la sesiunile de consultare a publicului pentru elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații (P.M.R.I) și a Hărților de Hazard și de Risc la Inundații (H.H.R.I). Evenimentele, la care au participa reprezentanți ai Consiliilor Județene, Prefecturilor, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, mediului academic, primăriilor, agențiilor de mediu, operatorilor de apă, direcțiilor silvice, gărzilor...

Fluidizarea traficului auto și noi locuri de parcare, principalele propuneri ale ieșenilor pentru buget

Fluidizarea traficului auto, amenajarea de locuri de parcare, modernizarea transportului public și construcția de locuri de joacă pentru copii sunt doar câteva din principalele propuneri înainte de ieșeni pentru bugetul din acest an. „Bugetul, așa cum l-am pronunțat, va fi mai mare, în ansamblul său, dar mai mic pentru investiții, pentru că partea de cheltuieli materiale ne va ocupa o mare parte din buget. Dacă anul trecut discutam de o pondere relativ...

Bugetul Iașului pentru anul 2022 ar putea fi aprobat în februarie. Ce obiective majore sunt incluse în document

Investițiile în infrastructura rutieră și de transport, continuarea proiectelor de reabilitare, modernizare și dotare cu echipamente didactice performante a sistemului de învățământ, modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție a agentului termic, împreună cu retehnologizarea și modernizarea instalațiilor de producere a agentului termic, în vederea concesionării serviciilor de termoficare, reprezintă doar o parte dintre cele mai importate...

Proiectul privind majorarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare, lansat în dezbatere publică

Primăria Municipiului Iaşi a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor privind activitatea de salubrizare. Documentul, care poate fi consultat pe pagina de internet a municipalităţii, propune modificarea tarifelor propuse pentru activitatea de colectare separată, transport separat și depozitarea deșeurilor municipale și a deșeurilor provenite din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții...
;