Creşterea numărului de cazuri de coronavirus înregistrată în ultima perioadă în judeţul Iaşi demonstrează că suntem deja în valul patru al pandemiei şi că pentru prevenirea răspândirii bolii este necesară respectarea regulilor sanitare de bază impuse populaţiei încă de la debutul epidemiei, este de părere Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.
„Evoluţia internărilor în spital şi numărul de cazuri existente în acest moment în secţiile de Terapie Intensivă arată că suntem în valul patru al pandemiei de coronavirus şi că tendinţa este una de creştere rapidă. Dacă ne referim la rata infectărilor în luna iulie, comparativ cu luna august, constatăm că media infectărilor s-a dublat: în luna iulie aveam înregistrate în jur de cinci cazuri pe zi, iar în luna august circa 12 cazuri zilnic. S-a dublat, de asemenea, şi rata internărilor. Astfel, dacă în luna iulie erau 2,5 cazuri pe zi, în august am ajuns la o medie de 5,2 cazuri pe zi”, a subliniat Vasile Cepoi.
Acesta a precizat că din cele 442 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 în perioada iulie – august în judeţul Iaşi, doar 47 dintre acestea sunt persoane vaccinate, care au făcut o frmă relativ uşoară a bolii.
„Soluţia este vaccinarea, în sensul în care aceasta previne apariţia unor manifestări clinice grave, care să necesite internarea în spital sau, mai grav, transferul pacientului în secţia de Terapie Intensivă. În acelaşi timp, preveniţia trebuie să fie asigurată prin espectarea regulilor generale care au fost instrumentate încă de la începutul pandemiei, respectiv purtarea măştii şi păstrarea distanţării fizice”, a afirmat Vasile Cepoi.
Potrivit acestuia, datele studiilor observaţionale realizate în această perioadă arată că inclusiv persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 se pot reinfecta şi pot transmite boala.
Prin urmare, a conchis directorul Direcţiei de Sănătate Publică, protecţia cea mai bună împotriva COVID-19 o reprezintă purtarea măştii şi păstrarea distenţei fizice faţă de celelalte persoane.