În perioada următoare, încă 21 de terenuri de sport din cadrul unităţilor de învăţământ din municipiu vor fi modernizate, în cadrul programului demarat în acest an de Primărie.
În acest scop, municipalitatea anunţă organizarea unei licitații pentru contractarea lucrărilor de amenajare, prevederea financiară a procedurii fiind de 11.965.406,72 lei, fără TVA (14.238.834 lei, cu TVA). Până la data limită, respectiv luni, 13 septembrie 2021, procedura a atras două oferte, din partea firmelor Adru Solution SRL și Atlas Company SRL, anunţă într-un comunicat Biroul de presă al Primăriei.
Durata estimată de finalizare a acestor investiții este de patru luni de la data semnării contractului.
Amenajarea acestor 21 de terenuri de sport a fost aprobată în ședința Consiliului Local din 22 aprilie 2021.
Terenurile de sport care vor fi amenajate sunt în incinta următoarelor unități de învățământ: Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicaţii „Gheorghe Mârzescu”, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (Corp A și Corp B), Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială „Carmen Sylva”, Școala Gimnazială „George Călinescu”, Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Școala Gimnazială „Ion Neculce”, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Școala Gimnazială „Vasile Conta”, Școala Gimnazială „Veronica Micle”, Școala Gimnazială „Ion Creangă” (Corp B – Școala Primară „Petru Poni”) și Școala Primară „Gheorghe Asachi”.
În 2020 municipalitatea a susținut un program de realizare de terenuri de sport în incinta a 17 unităţi de învăţământ preuniversitar: Colegiul Național, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Octav Băncilă”, Colegiul National „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Liceul Economic de Turism, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”, Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, Şcoala Generală „Alecu Russo”, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza”, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” și Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Corp D.
În 2018 a avut loc amenajarea terenurilor de sport de la Colegiul „Mihai Eminescu”, Liceul „Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”.