Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat miercuri, 29 septembrie, apariţia a trei focare noi de COVID-19 în judeţ.
Primul dintre acestea, la GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL HÂRLĂU, unde în urma examenului epidemioloc efectuat în această dimineaţă, şapte persoane (şase angajaţi şi un copil) au fost depitate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Toți pozitivii sunt izolați la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie, iar grădinița are programul suspendat pentru 14 zile.
Cel de-al doilea focar a fost înregistrat la SPITALUL CLINIC ”DR. C.I. PARHON” IAȘI Secția Urologie, unde, de asemenea, şapte persoane (trei cadre medicale și patru pacienți) au fost confirmaţi cu noul tip de coronaviroză. Toți pacienții pozitivi sunt izolați în zona roșie, în timp ce personalul depistat pozitiv este izolat la domiciliu, fiind monitorizat de medicii de familie.
Al treilea focar de coronavirus este cel de la CĂMINUL DE BĂTRÂNI IAȘI, unde şase persoane (o infirmieră și cinci beneficiari) au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2. Beneficiarii pozitivi au fost izolați în centru, iar infirmiera la domiciliu.