Având în vedere că în municipiul Iași, rata de incidența cumulată a cazurilor de SARS-CoV-2 în ultimile 14 zile a depăşit valoarea de 6 la mia de locuitori, respectiv 6,58 la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași, întrunit marţi după amiază în şedinţă extraordinară, la convocarea prefectului Marian Grigoraş, a dispus o serie de măsuri preventive în localitate în vederea limitării şi combaterii pandemiei.
Aceste măsuri sunt:
- în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot organiza cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.
(*) Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. (*)
2. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. (*)
3. organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție. (*)
4. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecție. (*)
5. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. (*)
6. activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. (*)
7. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) este permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior. (*)
8. organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi este permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii. (*)
9. organizarea de conferinţe este permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii. (*)
10. organizarea de mitinguri şi demonstraţii este permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane și cu purtarea măştii de protecţie. (*)
11. (1) activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 24,00. (*)
(2) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
12. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop. (*)
13. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.
14. operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii au obligația să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.oo – 22.oo.
Excepții: unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
15. activitatea cu publicul a sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană. (*).
16. activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. (*);
17. activitatea piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului. (*).
18. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5.oo – 24.oo. (*).
19. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.oo – 2.oo. (*)
Măsuri privind circulația persoanelor
Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.oo – 5.oo, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
Aceste măsuri NU se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180- a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
Organizatorii/Operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei hotărâri au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID19 folosind secţiunea «Verificare reguli interne» din aplicaţia mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.
Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.
Măsurile stabilite de CJSU Iași prin această hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 05.10.2021 – 18.10.2021.
În cazul în care incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile va depăși 7,5/1000 de locuitori, se vor stabili măsuri/restricţii suplimentare.
„Am ajuns într-o astfel de situație nedorită mult prea repede și asta demonstrează că toate avertismentele epidemiologilor au foct corecte: acest virus este deosebit de periculos din prisma gradul său neobișnuit de ridicat de răspândire. Este foarte contagios și viteza de răspândire este cea care conduce la rate mari de infectare și la aglomerarea spitalelor. Avem nevoie să ne păzim, de aceea CJSU Iași a hotărât instituirea acestor măsuri sanitare preventive suplimentare cu scopul de a domoli răspândirea virusului. În același timp, avem în continuare opțiunea de a ne vaccina și îdemn populația care nu a făcut încă vaccinul să aibă încredere că este opțiunea cea mai bună și să se vaccineze. Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri să depășim această situație pandemică. Prevenția și vaccinarea – acestea sunt singurele noastre opțiuni certe”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.