Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, mediciul Vasile Cepoi, trage un semnal de alarmă în privinţa numărului redus de paturi din secţiile de anestezie şi terapie intensivă din spitalele ieşene, lucru care nu permite internarea în aceste unităţi a pacienţilor cu diverse patologii, care nu sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.
“Din cauza incidenţei crescute a cazurilor grave de coronavirus suntem în acest moment în imposibilitatea de a trata şi pacienţii care nu au COVID-19, lucru care ar trebui să ne dea foarte serios de gândit”, a declarat, vineri, Vasile Cepoi.
În privinţa situaţiei cazurilor de COVID-19, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a afirmat că, în acest moment, în secţiile de anestezie şi terapie intensivă nu mai există niciun loc liber.
“Situaţia este deosebit de gravă, nu atât din punct de vedere al ratei de incindenţă, cât prin complexitatea cazurilor. În acest moment, la nivelul judeţului Iaşi a fost depăşită orice estimare făcută în ceea ce priveşte pacienţii depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. A crescut numărul de guri de oxigen cu 140 faţă de valul trecut, a crescut, de asemenea, numărul paturilor de la Terapie Intensivă cu 12 faţă de valul trecut, iar pe măsură ce numărul de locuri din saloane a fost mărit, acestea s-au ocupat imediat. Şi, în continuare, unităţile de primire urgenţe de la Spitalul Sfântul Spiridon şi de la Paşcani sunt pline cu pacienţi”, a precizat Vasile Cepoi.
Potrivit medicului, în această dimineaţă, în unităţile de primire a urgenţelor de la spitalele ieşene erau înregistraţi zece pacienţi ventilaţi mecanic, bolnavi de COVID-19, şi doi pacienţi, la fel, ventilaţi mecanic, care nu erau infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, care nu aveau loc în saloanele de Terapie Intensivă.