Managerul Spitalului de Boli Infecţioase: Este momentul introducerii unui lockdown de cel puţin două săptămâni

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, consideră că, dată fiind situaţia gravă din secţiile de anstezie şi terapie intensivă, unde în prezent nu mai există niciun pat liber pentru tratarea pacienţilor cu forme severe de COVID-19, se impune introducerea unui lockdown de cel puţin două săptămâni pentru ca sistenul sanitar să nu intre în colaps.

„În fiecare zi externăm pacienţi, însă din nefericire locul acestora este ocupat imediat de alţi pacienţi care necesită internare, îngrijire de specialitate şi, de cele mai multe ori, suport din punct de vedere al oxigenului maximal. Din punctul meu de vedere, este momentul iniţierii unui lockdownd de cel puţin două săptămâni, acest lucru urmând să fie dublat de obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale cum ar fi cadrele medicale, cadrele didactice, precum şi alte categorii profesionale expuse riscului şi contactului interuman prelungit”, declară medicul.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 606 cazuri noi de coronavirus, rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile fiind de 5,75 la mia de locuitori.    

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până vineri, 8 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 52.911 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, din care 1.128 de decese. 

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;