Iaşul a urcat pe locul IV la numărul cazurilor noi de coronavirus

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 579 de cazuri noi de coronavirus, în creştere faţă de raportarea din ziua anterioară.

Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 9,07 la mia de locuitori (faţă de 9,11 ieri).

În municipiul Iaşi, rata de infectare este de 12,87 cazuri la mia de locuitori (faţă de 12,91 ieri).

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până joi, 28 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 65.321 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat  107 externări şi 98 de internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 16 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind de 1.466.

Potrivit informării date publicităţii de INSP, până joi, 28 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.616.027 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.371.046 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 13.197 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere faţă de ziua anterioară.

Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (1.839), Timiş (592), Constanţa (581), Iaşi (579), Braşov (567), Sibiu (549), Cluj (524), Ilfov (517) şi Bihor (511).

În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (279.810), urmat de Timiş (78.966), Cluj (78.592), Ilfov (67.730), Iaşi (65.321), Constanţa (62.436), Braşov (58.492) şi Prahova (56.115).

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;