În săptămâna 25-28 ianuarie, toate cele 658 de unități de învățământ din județul Iași vor desfășura activitățile didactice cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea și aplicarea normelor de protecție sanitară. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), din cauza îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, vineri, 21 ianuarie, la nivelul județului Iași erau 62 de clase care și-au desfășurat activitatea didactică în sistem online. Reamintim că, potrivit unui ordin comun al Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății, activitatea didactică în unitățile de învățământ preuniversitar trece din fizic în online în cazul în care rata de ocupare a paturilor în spital, la nivel județean, depășește pragul de 75%. Conform datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică Iași, valoarea acestui indicator era vineri, 21 ianuarie, în județul Iași, 27,54%. În conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Educației (5.338/01.10.2021) și al Ministerului Sănătății (1.082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, cu toate modificările și completările ulterioare, începând cu data de 17 ianuarie 2022, în unitățile de învățământ preuniversitar/ conexe, cursurile se desfășoară cu prezență fizică în toate județele în care rata de ocupare, la nivel județean, a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-Cov-2 este cel mult 75%. Dacă rata de ocupare, la nivel județean, a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-Cov-2 este mai mare de 75%, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar/ conexe se desfășoară în sistem online. Excepție de la aceste prevederi fac unitățile de învățământ special care desfășoară cursurile doar cu prezență fizică.
Activitatea în școlile din județul Iași se va desfășura, săptămâna viitoare, cu prezența fizică a elevilor
Filed in: Educație, Informațía zilei