Numărul ieșenilor care se prezintă la centrele de vaccinare a scăzut semnificativ în ultimele zile

Ritmul de prezentare la centrele de vaccinare al ieșenilor a scăzut foarte mult în ultimele zile, motiv pentru care Direcția de Sănătate Publică (DSP) a revizuit programul de lucru cu publicul al acestor unități. Astfel, după cum a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iași, programul centrelor de vaccinare din municipiu și județ s-a redus atât ca număr de ore cât și ca zile lucrătoare. „În acest moment, în județul Iași mai sunt funcționale doar 25 de centre de vaccinare, în cazul altor 15 activitatea fiind deja suspendată”, a anunțat directorul DSP. În ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor, situația nu este una deloc îmbucurătoare în județ, afirmă Vasile Cepoi. “Până în acest moment, în județul Iași au fost vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 doar 319 copii cu vârsta între 5 și 12 ani, la cele trei centre deschise până acum, două în municipiul Iași și unul la Pașcani. În ceea ce privește centrul de vaccinare de la Pașcani, activitatea acestuia este mult diminuată, ieri, de pildă, aici fiind vaccinați doar nouă copii”, a mai precizat directorul DSP Iași.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;