Numărul cazurilor de coronavirus la Iași, dublu față de ziua precedentă

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 151 de cazuri noi de coronavirus, mai mult decât dublu față de raportarea din ziua precedentă, informează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 34 de externări și 21 de internări.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat șapte decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 2.360..

Conform datelor oferite de INSP, până marți, 15 martie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 107.284 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. .

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 4.854 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în creștere față de ziua anterioară.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 858 şi în judeţele Cluj – 478, Timiş – 343 și Ilfov – 176, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii. Cele mai puţine cazuri, conform ultimei raportări, sunt în judeţele Alba – 3, Tulcea – 10, Satu Mare – 11, Harghita – 13 și Vrancea – 13.

În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost raportate 69 de decese (37 bărbaţi şi 32 de femei) la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, informează Ministerul Sănătăţii.

Până în prezent, 64.450 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;