Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 20:00, ieșenii sunt invități la un concert impresionant de arii de operă și canzonette, care va avea loc în Piața Palatului Culturii.
După un model internațional binecunoscut, concertul “3 tenori ieșeni” aduce în fața publicului trei artiști lirici îndrăgiți ai scenei ieșene: Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă și Andrei Apreotesei. În cadrul evenimentului, organizat de Ateneul Național, ieșenii se vor putea bucura de prezența extraordinară a maestrului Eugen Doga, alături de invitații speciali: soprana Ana-Maria Donose și baritonul Alexandru Constantin.
„Stagiunea pe care o încheiem a fost una plină de emoții, dar, în egală măsură, de succes atât pentru echipa Ateneului cât și pentru publicul care a fost alături de noi. Putem spune că a fost una dintre cele mai bune stagiuni ale Ateneului, din punct de vedere artistic, dar poate cea mai bună din punct de vedere financiar. Sperăm ca această gală să fie pe placul publicului și să se ridice la înălțimea rezultatelor obținute în ultimul an”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.
Artiștii care vor urca pe scenă vor fi acompaniați de LiberArtis Orchestra, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Daniel Jinga, manager al Operei Naționale București. O prezență deosebită o va avea și Corul de Copii al Municipiului Iași, condus de Raluca Zaharia.
Evenimentul este organizat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.
Accesul publicului la eveniment este gratuit.
Pe perioada desfășurării evenimentului, circulația auto va fi închisă pe strada Anastasie Panu, de la intersecția cu str. Achim Stoia și până la intersecția cu str. Palat și pe str. Palat de la intersecția cu str. Anastasie Panu până la intersecția cu str. Sfântul Andrei, precum și circulația tramvaielor prin fața Palatului Culturii.