Municipalitatea pregătește realizarea rețelelor de utilități pentru viitorul Spital Regional de Urgențe

Primarul Mihai Chirica a semnat un contract pentru realizarea unui studiu privind realizarea rețelelor de utilități (apă, canalizare, electricitate, gaz, internet) necesare viitorului Spital Regional de Urgență (SRU) situate în zona Moara de Vânt.

Documentația urmează să fie realizată în cel mult patru luni de SC Design Project Solution SRL, pentru suma de 149.940 lei, anunță Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iași într-un comunicat.

Primăria Municipiului Iași a început demersurile pentru construcția Spitalului Regional de Urgență la sfârșitul anului 2016, iar în toamna anului 2017 Consiliul Local a aprobat transmiterea terenului în suprafață de 120.000 de metri pătrați, situat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății.

“Pe lângă multe alte documentații necesare proiectului, inclusiv cea aferentă rețelelor de utilități, lucrăm la o serie de studii privind construirea căilor de acces spre și în interiorul arealului viitorului spital, pe care o gândim dezvoltată unitar și coerent, după un concept Smart City District”, se mai precizează în comunicatul municipalității

Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Noul spital va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.

Costul realizării Spitalului Regional de Urgență Iași se ridică la 600 de milioane de euro, din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiții şi de la bugetul de stat.

Proiectarea a început în luna decembrie a anului trecut și, în funcție de cum avansează aceasta, licitațiile pentru contractarea lucrărilor de construire a Spitalului Regional de Urgență Iași ar putea fi demarate în acest an.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;