Peste 10.500 de pacienți tratați de COVID-19, până acum, la Spitalul de Boli Infecțioase

De la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, la Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iași au fost tratați peste 10.500 de pacienți, 10.000 dintre aceștia fiind redați, în final, familiilor. Aceste cifrele vorbesc de la sine despre activitatea corpului medical din cadrul unității medicale ieșene și despre dăruirea cu care a fost tratat fiecare pacient în parte.

“Fiecare pacient vindecat a fost o victorie și o răsplată a muncii noastre, fiecare pacient pierdut a însemnat o îndârjire și mai mare dublată de disciplină și rigoare. La spitalul nostru au fost admise cazurile grave de COVID, pacienți redirecționați din toată țara, oameni care au fost tratați și îngrijiți după protocolul național dar ținând cont de specificitatea fiecărui caz în parte. În funcție de rezultatul analizelor concluzionate în Compartimentul de Biologie Moleculară al Laboratorului de Analize Medicale. Au fost cazuri dificile, dar cărora le-am făcut față gândind soluții pentru pacienții noștri. De la începutul pandemiei putem spune că am gestionat cea mai mare Unitate de Terapie Intensivă, având în total 65 de paturi dotate pentru nevoile pacienților cu covid, în stare gravă și cu nevoie de tratament și îngrijire 24 din 24 de ore”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva”.

În continuare, în cadrul unității medicale sunt tratați pacienți cu patologia COVID. Astfel, din cei 153 de pacienți internați în acest moment în spital, 84 sunt infectați cu COVID. Aproape 40% din cazuri sunt înregistrate la pacienți peste 80 de ani, persoane cu multiple comorbidități.

“Funcționăm, de asemenea, în sistem hibrid pentru a nu neglija patologiile infecțioase importante.  Structura pavilionară a spitalului ne permite acest lucru.  Astfel, în două  secții non-COVID tratăm patologii foarte diverse și periculoase precum: meningite, spoondilodiscite, hepatite acute, infecții urinare, sepsis și infecții cu bacterii rezistente multidrog la pacienți imunodeprimați, cu neoplazii. Chiar acum ne bucurăm pentru faptul că o pacientă admisă la spitalul nostru,  primește tratamentul potrivit. Cu neoplazie, pacient imonudeprimat, cu infecție bacteriană multidrog rezistentă nu răspundea la tratamentele încercate până în acel moment. Am găsit medicația potrivită și sperăm într-o evoluție favorabilă pe afecțiunea infecțioasă. Rugăm cetățenii să nu își neglijeze problemele de sănătate. Să se adreseze spitalului nostru cu încredere pentru că scopul nostru este de a îi ajuta să aibă grijă de sănătatea lor”, a afirmat dr. Florin Roșu.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;