5:32 pm - Tuesday November 25, 1417

Elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații, în dezbatere publică

 

Aproape 600 de persoane au participat la sesiunile de consultare a publicului pentru elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații (P.M.R.I) și a Hărților de Hazard și de Risc la Inundații (H.H.R.I).

Evenimentele, la care au participa reprezentanți ai Consiliilor Județene, Prefecturilor, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, mediului academic, primăriilor, agențiilor de mediu, operatorilor de apă, direcțiilor silvice, gărzilor de mediu, gărzilor forestiere,  ANANP, ANIF, CFR, CNAIR și ONG-uri, au fost organizate de Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrațiile Bazinale de Apă (A.B.A), în cadrul a două sesiuni desfășurate în noiembrie 2021 și iunie-august 2022.

Pe lâmngă aceștia, la acțiune s-au adaugă alte peste 320 de persoane care au primit informații despre proiectul RO-FLOODS în cadrul Comitetelor de Bazin organizate de către A.B.A-uri sau în cadrul colegiilor prefecturale. Aceste acțiuni de consultare vor continua, astfel încât publicul, dar și autoritățile locale, să primească toate informațiile necesare privind elaborarea P.M.R.I și a H.H.R.I.

„În cadrul primei sesiuni de consultare, cea din noiembrie 2021, a fost prezentată prima etapă a procesului de elaborare a Programului de Măsuri pentru PMRI, respectiv etapa de screening a măsurilor viabile și a rezultatelor obținute în cadrul acesteia.

Cea de-a doua etapă a consultărilor cu părțile interesate, aflată în desfășurare, este dedicată prezentării stadiului actual de implementare de către A.B.A-uri, respectiv etapa de selectare a strategiilor la nivel de Zone cu Risc Potențial Semnificativ la Inundații (A.P.S.F.R) și a modului în care fiecare instituție sau ONG poate fi implicat în această fază a proiectului.

Contribuţiile instituțiilor relevante de la nivel local, exprimate în comentarii şi sugestii pe platforma online dezvoltată în cadrul proiectului pentru această activitate, sunt extrem de importante în procesul (aflat în plină desfăşurare) de elaborare H.H.R.I pentru zonele reprezentând A.P.S.F.R.

În procesul de realizare al hărților a fost creat și un vizualizator web GIS, unde și părțile interesate relevante au putut să le analizeze și să ofere observații, prin crearea inițială a unui cont. Pentru a veni în sprijinul părților interesate, experții proiectului au realizat și o sesiune de instruire privind vizualizatorul Web GIS pentru validarea Hărților de Hazard și de Risc la Inundații. La acestea au participat aproape 200 de persoane – dintre care 9 reprezentanți ai Consiliilor Județene, 4 ai Instituției Prefectului, 21 de primării, ONG-uri,  dar și reprezentanți ai CNAIR, ai I.S.U, ai Direcțiilor și ocoalelor silvice, ai ANANP, agenții de mediu, Hidroelectrica și ANIF. În acest moment există 350 de utilizatori, din partea a 21 de organizații”, se arată într-un cmunicat semnat de Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad

”Implicarea părților interesate reprezintă o componentă de bază a procesului de elaborare a Planurilor de Management al Riscului la Inundații deoarece managementul riscului la inundații vizează toți cetățenii României, fie că avem locuința la sat sau la oraș, la munte, la câmpie sau în Delta Dunării. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Administrația Națională ”Apele Române”, prin ABA-uri, colaborează cu cetățenii dar și cu autoritățile locale, instituții de invațământ sau organizații neguvernamentale pentru a-i ajuta să înțeleagă procesul de elaborare a PMRI, pentru a îmbunătăți aceste planuri și, în cel mai important rând, să știm să ne protejăm la inundații. Deși preocuparea majoră în această perioadă este seceta, vedem aproape zilnic cum efectele schimbărilor climatice produc pagube majore. Viiturile rapide și fenomenele meteo periculoase nu pot fi evitate, dar putem să ne pregătim, să avem toate informațiile, astfel încât să nu ne aflăm în pericol și să știm să acționăm când este cazul.  Mulțumescautorităților care s-au impicat în consultările publice și sper că numărul celor care se vor implica și pe viitor, și vor veni cu informații și comentarii pe baza propunerilor de hărți, să fie mult mai mare. Prin implicarea lor, la finalul proiectului RO-FLOODS, vom puteaoferi publicului materiale actualizate, care să fie la îndemâna fiecărui cetățean sau autoritate publică”, a sdeclarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna TÁNCZOS.

În cadrul proiectului „Întărirea capacității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor 2 și 3 ale ciclului II al Directivei Inundații 2007/60/CE -SIPOCA 734” (RO-FLOODS) a fost realizat și site-ul www.inundatii.ro , care conține informații, pe înțelesul tuturor, despre inundații și managementul riscului la inundații, în general. Printre informațiile prezentate și explicate publicului se află aspecte privind riscul la inundații, tipurile de inundații, principalele instituții publice responsabile cu managementul riscului la inundații, informații despre Directiva Inundații și Planurile de Management al Riscului la Inundații, bazinele hidrografice, precum și o secțiune de resurse cu ghiduri utile pentru rezidenți sau instituții publice, o secțiune cu resurse și chiar povești și jocuri pentru copii. Deși adresat publicului larg, pentru a familiariza cetățenii cu subiectul și a-i ajuta să înțeleagă care este rolul lor în astfel de situații extreme, site-ul www.inundatii.ro este o resursă utilă și pentru profesioniștii și autoritățile responsabile din domeniu. Aceștia pot găsi rezultatele proiectelor, hărți, rapoarte, trimitere la legislația specifică domeniului, toate informațiile fiind clare și compilate în același loc pentru ca oricine are nevoie să le aibă oricând la un click distanță.

Cele mai accesate pagini ale site-ului www.inundatii.rosunt ghidurile pentru inundații, dar și pagina de resurse, secțiuni care au atras un număr mai mare de vizitatori, cei mai mulți dintre aceștia fiind din orașele mari precum București, Cluj și Iași.

Proiectul, implementat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (M.M.A.P) în parteneriat cu Administrația Națională „Apele Române” (A.N.A.R) și cu sprijinul Băncii Mondiale, are ca scop reactualizarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații pentru perioada 2022-2027, de la nivelul tuturor celor 11 Administrații Bazinale de Apă (+Fluviul Dunărea). Elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații (PMRI) se realizează în corelare cu Planurile de Management al Bazinelor Hidrografice încă de la începutul procesului, conform prevederilor Directivei Cadru Apă.

Valoarea totală a proiectului este de 139.996.000 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 118.548.329,16 lei, iar cofinanțarea eligibilă este de 21.447.670,84 lei.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, obiectiv specific Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;