112 cazuri noi de coronavirus raportate în ultimele 24 de ore la Iași, cu 80 mai multe decât ieri

 

În ultimele 24 de ore, în județul Iași au fost înregistrate 112 cazuri noi de coronavirus, cu 80 mai multe decât în ziua precedentă, anunță Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 28 de externări și 15 internări.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, numărul total de decese fiind de 2.485.

Referitor la solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă  simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în ultimele 24 de ore, echipajele mobile au efectuat trei testări.

În ceea ce privește gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19 din județul Iași, conform raportărilor, marți, 6 septembrie, erau ocupate 104 paturi (în scăderi față de ziua precedentă), din care 9 paturi la ATI (din care două paturi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”).

Situaţia cu privire la gradul de ocupare pentru paturile ATI este următoarea:

  • 5 paturi la Spitalul de Boli Infecțioase
  • 1 pat la Spitalul de Neurochirurgie
  • 1 pat la Spitalul “Sfântul Spiridon”

 În momentul de faţă sunt libere 17 paturi ATI:

  • 3 paturi la Spitalul de Infecțioase
  • 6 paturi ATI la Spitalul Municipal Pașcani
  • 5 aturi ATI la Spitalul” Sfântul Spiridon”
  • 3 paturi la Spitalul de Neurochirurgie

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu este ocupat niciun pat la ATI.

În momentul de față, cinci persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În ceea ce privește zona medicală, în prezent nu este ocupat niciun pat.

În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași sunt ocupate două paturi. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași sunt ocupate 14 paturi.

Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, luni, 5 septembrie, un număr de 378 de persoane se află în izolare.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 122.529 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 80.708 decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;