Numărul cazurilor de coronavirus, în creștere la Iași

În ultimele 24 de ore, în județul Iași au fost înregistrate 77 de cazuri noi de coronavirus, în creștere față de ziua anterioară, anunță Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 10 externări și 14 internări.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, numărul total de decese fiind de 2.502.

Referitor la solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă  simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în ultimele 24 de ore, echipajele mobile au efectuat 3 testări.

În ceea ce privește gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19 din județul Iași, conform raportărilor, marți, 27 septembrie, erau ocupate 73 de paturi, din care 2 paturi la ATI, la Spitalul de Boli Infecțioase.

În momentul de faţă sunt libere 22 de paturi ATI:

  • 6 paturi la Spitalul de Infecțioase
  • 6 paturi ATI la Spitalul Municipal Pașcani
  • 6 paturi ATI la Spitalul” Sfântul Spiridon”
  • 4 paturi la Spitalul de Neurochirurgie

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu este ocupat niciun pat la ATI.

În momentul de față, cinci persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În zona medical este ocupat un pat.

În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași nu sunt ocupate paturi. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași sunt ocupate 5 paturi.

Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, marți, 27 septembrie, un număr de 202 persoane se află în izolare.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 124.126 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 80.708 decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;