Băiat cu piciorul amputat, transportat de urgenţă cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Copii “Sfânta Maria”

La Spitalul Clinic de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi a fost adus în această dimineaţă cu elicopterul SMURD un băiat în vârstă de 15 ani cu piciorul stâng amputat, în urma unui accident de tren petrecut în Gara Vatra Dornei Băi. Copilul, aflat în stare gravă, a fost preluat imediat de către o echipă interdisciplinară şi dus în sala de operaţii, care va încerca reimplantarea membrului amputat.

“Pacientul a fost victima unui accident feroviar. Acesta prezintă un politraumatism, cu amputaţie de gambă stângă, însoţit de un traumatism cranio cerebral şi contuzie toraco-abdominală. Este în şoc traumatic şi şoc hemoragic. Pacientul a beneficiat de iniţierea suportului vital, investigaţii imagistice şi consult multidisiplinar. În prezent, acesta se află în blocul operator, unde echipa formată din chirurg pediatru, chirurg plastician, chirurg ortoped, neurochirurg şi medic ATI va decide acţiunea terapeutică în vederea salvării vieţii pacientului”, a declarat medicul Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria”.

Potrivit medicilor, echipa interdisciplinară va încerca reimplantarea membrului amputat al pacientului, operaţie deosebit de complexă, dar cu şanse reale de reuşită.

Reamintim că în luna decembrie, aceeaşi echipă multidisciplinară din cadrul Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi a reuşit să reimplanteze membrele superioare ale unei paciente în vârstă de 15 ani, care fusese victima unui  accident de autocar în apropiere de municipiul Paşcani.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;