Tag Archives: Spitalul Clinic de Copii ”Sfânta Maria”

Lucrările la UPU de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, aproape finalizate

Președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Alexe, a anunțat că lucrările la noua Unitate de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” sunt foarte aproape de finalizare, odată cu darea în folosință a acestui obiectiv, unitatea medicală ieșeană urmând să dispună de „cea mai mai modernă și funcțională” unitate de primire a urgențelor din țară. „Lucrările la noua Unitate de Primiri Urgențe...

Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”

În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi a directorului Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Est (ARDNE), Vasile Asandei, la Iaşi a avut loc luni, 26 iunie, recepţia lucrărillor de reabilitare și modernizare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria Iași”, investiţie în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 al uniunii Europene, Axa...

Peste o mie de copii au beneficiat de tratament de recuperare, anul trecut, la Spitalul “Sfânta Maria”

Recuperarea medicală pediatrică este necesară pacienţilor care s-au născut cu o problemă de sănătate (picioare strambe, torticolis, sindroame genetice, traumatisme obstetricale), sau au dobandit anumite dizabilităţi in urma unor traumatisme, boli neurologice, infecţioase, ortopedice care au dus la pierderea capacitătilor funcţionale. În cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria”, înfiinţat în anul 1970, Compartimentul de...

Băiat cu piciorul amputat, transportat de urgenţă cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Copii “Sfânta Maria”

La Spitalul Clinic de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi a fost adus în această dimineaţă cu elicopterul SMURD un băiat în vârstă de 15 ani cu piciorul stâng amputat, în urma unui accident de tren petrecut în Gara Vatra Dornei Băi. Copilul, aflat în stare gravă, a fost preluat imediat de către o echipă interdisciplinară şi dus în sala de operaţii, care va încerca reimplantarea membrului amputat. “Pacientul a fost victima unui accident...

Au fost recepţionate lucrările de reabilitare şi modernizare a tronsonului I de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria”

Consiliul Județean Iaşi a recepționat vineri lucrările la tronsonul I al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria”. Toate etajele, subsolul și terasa au fost reabilitate și modernizate, urmând ca săptămâna viitoare în acest corp al unității medicale să fie aduși și primii pacienți. “Am recepționat în integralitate tronsonul I, corpul A, al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, lucrările de modernizare...

Consilierii judeţeni au aprobat înfiinţarea Secţiei de arşi pentru copii de la Spitalul “Sfânta Maria”

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat vineri, 12 martie, înfiinţarea începând de luna viitoare a unei secții de chirurgie plastică şi de microchirurgie reconstructivă în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Noua secţie, cu o capacitate de 30 de paturi, va înlocui astfel compartimetul de specialitate care funcționa pâna acum în cadrul Secției pediatrie cronici....

Au fost finalizate lucrările de reabilitare a tronsonului III al Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria”

Lucrările de consolidare şi reabilitare a celui de-al treilea tronson al clădirii Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria” Tronsonul III, parte a proiectului de modernizare a acestei unităţi medicale, au fost finalizate, demarat în urmă cu patru ani, au fost finalizate. Modernizarea Spitalului de Copii este cel mai mare proiect de reabilitare a unei unități medicale, realizat cu fonduri europene, valoarea investiţiei ridicându-se la 26 milioane de euro....

Alertă la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”: 23 de cadre medicale, depistate pozitiv cu SARS-CoV-2

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat vineri, 23 octombrie, apariţia a trei noi focare de COVID-19 în judeţul Iaşi, după cum urmează:      1. CENTRUL DE SERVICII SOCIALE BUCIUM – 7 cazuri (3 salariaţi, 4 beneficiari)            Măsuri: izolarea cazurilor confirmate, carantinarea contacţilor, igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor unităţii. Reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală şi portul echipamentului...

Patru noi focare de COVID-19 la Iaşi. Unul la Spitalul “Sfânta Maria” şi un altul la Spitalul Militar

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a anunţat joi, 8 octombrie, apariţia a patru noi focare de COVID-19 în judeţul Iaşi, dintre care unul la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” şi unul la Spitalul Clinic Militar din Iaşi. Cele patru focare nou apărute sunt la: CENTRUL DE SERVICII SOCIALE GULLIVER IASI – 21 persoane (6 salariați și 15 beneficiari)  Măsuri:  Un beneficiar a fost internat și ceilalți 14, fiind asimptomatici...

Spitalul pentru Copii “Sfânta Maria” ar putea avea, în curând, o linie de gardă la domiciliu pentru chirurgie plastică

Spitalul Clinic pentru Copii ”Sf Maria”, instituţie aflată în administrarea Consiliului Judeţean Iaşi,  ar putea avea, în curând, o linie de gardă la domiciliu în specialitatea chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, un proiect de hotărâre în acest sens aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, 18 decembrie, a aleşilor judeţului. Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectului de hotărâre, în acest moment,...
;