Numărul cazurilor de coronavirus, în scădere la Iaşi

Conform datelor Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate 22 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, cu 30 mai puţine faţă de ziua anterioară, după efectuarea unui număr total de 228 de teste.

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat  5 externări şi 5 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate, numărul total al deceselor fiind 2.589.

În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă  simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în ultimele 24 de ore, echipajele mobile nu au efectuat testări.

Referitor la gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19 din județul Iași, conform raportărilor, luni, 3 aprilie, erau ocupate 90 de paturi (cu unul mai nult decât în ziua precedentă), din care 6 la ATI – 5 la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi şi unul la Spitalul “Sfântul Spiridon”), mai puţin cu unul decât în ziua anterioară.

În momentul de faţă sunt libere 17 paturi ATI, după cum urmează:

* 3 la Spitalul de Boli Infecțioase

* 6 la Spitalul Municipal Pașcani

* 5  paturi ATI la Spitalul” Sfântul Spiridon”

* 3 paturi la Spitalul de Neurochirurgie

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În momentul de față, nu sunt persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt  ocupate paturi la ATI. De asemenea, nici în zona medicală nu sunt ocupate paturile.

În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași nu este ocupat niciun pat. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași este ocupat un pat.

Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, jluni, 3 aprilie, 236 de persoane se aflau în izolare.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 128.223 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 80.708 decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;