5:32 pm - Wednesday November 25, 1936

12 persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 la Iaşi

Conform datelor Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate 12 persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, în creştere faţă de ziua anterioară, după efectuarea unui număr total de 419 teste.

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore a fost efectuate 4 externări şi 4 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate, numărul total al deceselor fiind 2.628.

În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă  simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în ultimele 24 de ore, echipajele mobile nu au efectuat testări.

Referitor la gradul de ocupare a paturilor în spitale cu pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, potrivit raportării DSP, marţi, 30 mai, în judeţul Iaşi erau ocupate 24 de paturi, din care unul la Spitalul de Boli Infecţioase.

În momentul de faţă sunt libere 23 de paturi la ATI, după cum urmează: 7 la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 6 la Spitalul “Sfântul Spiridon” şi 4 la Spitalul de Neurochirurgie.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În momentul de față, nu sunt persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt  ocupate paturi la ATI. De asemenea, nici în zona medicală nu sunt ocupate paturi.

În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași nu este ocupat niciun pat. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași este ocupat un pat.

Conform datelor centralizate la nivelul DSP, marţi, 30 mai, în judeţul Iaşi se aflau în izolare 49 de persoane.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 129.322 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 80.708 decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;