Numărul cazurilor de coronavirus, în scădere în judeţul Iaşi

Conform datelor Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate cinci persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, în scădere faţă de ziua precedentă, după efectuarea unui număr total de 752 de teste.

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore au fost efectuate cinci externări şi două internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate decese în rândul persoanelor confirmate, numărul total al deceselor fiind 2.631.

În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă  simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în ultimele 24 de ore, echipajele mobile nu au efectuat testări.

Referitor la gradul de ocupare a paturilor în spitale cu pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, potrivit raportării DSP, miercuri, 14 iunie, în judeţul Iaşi erau ocupate 18 paturi, din care niciunul la ATI.

În momentul de faţă sunt libere 24 de paturi la ATI, după cum urmează: 8 la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 6 la Spitalul “Sfântul Spiridon” şi 4 la Spitalul de Neurochirurgie.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În momentul de față, nu sunt persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt  ocupate paturi la ATI. De asemenea, nici în zona medicală nu sunt ocupate paturi.

În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași nu este ocupat niciun pat. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași nu sunt ocupate paturi.

Conform datelor centralizate la nivelul DSP, miercuri, 14 iunie, în judeţul Iaşi se află în izolare 32 de persoane.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 129.408 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 80.708 decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;