Peste 140.000 de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar ieşean sunt aşteptaţi luni, 11 septembrie, în bănci, cu prilejul începerii noului an şcolar. În total, în anul şcolar 2023/2024, în judeţul Iaşi vor funcţiona 602 unităţi de învățământ, dintre care 211 cu personalitate juridică.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, cele mai multe dintre unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru a-şi întâmpina elevii, fiind asigurate condiţii necesare petnru desfăşurarea unui act educaţional de calitate.
“Prin grija şi implicarea directorilor unităților de învățământ şi a autorităților publice județene şi locale, infrastructura educațională s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani, iar şcolile şi grădinițele ieşene sunt pregătite să-şi primească elevii şi preşcolarii în condiţii adecvate pentru un proces didactic eficient şi cu real impact formativ”, declară şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Luciana Antoci.
Reprezentanţii inspectoratului au declarat că, în acest moment, 87,7% din unităţile şcolare din judeţ dispun de autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 21 de şcoli, toate din mediul rural, au încă grupurile sanitare situate în fundul curţii.
“În 2020, în judeţul Iaşi existau 121 de unităţi în această situaţie, în 2022 mai erau doar 49, iar acum mai sunt doar 21 de astfel de şcoli, dintre care 15 sunt în situaţia în care au în desfăşurare lucrări de reabilitare sau construcţie. Pentru remedierea acestor probleme, am primit sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi, care a intervenit şi a trimis către UAT-urile aflate în această situaţie o tranşă de 2 milioane de lei, astfel încât în regim de coplată primăriile să poată demara proiecte pentru aceste şcoli”, a precizat Luciana Antoci.
O problemă importantă cu care continuă să se confrunte învăţământul preuniversitar ieşean o reprezintă lipsa spaţiilor, mai ales în ceea ce priveşte locurile din grădiniţe.
“Din păcate, infrastructura şcolara nu se dezvoltă în ritmul în care creşte dinamica populaţiei şcolare de vârstă mică. Din perspectiva asta, preocuparea noastră este sa îi cuprindem pe toţi copiii în învăţământul obligatoriu”, a spus inspectorul şcolar general al judeţului Iaşi, care a sublinait că odată cu începerea noului an şcolar, în municipiul Iaşi vor fi deschise alte două grădiniţe, una în cadrul Şcolii Gimnaziale “Veronica Micle” şi o alta în cartierul Dacia.