Angajaţii Primăriei vor avea un program de lucru flexibil

Pentru a le oferi angajaţilor să-şi organizeze eficient timpul de deplasare către şi dinspre serviciu, funcţionarii din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi (PMI) vor putea opta pentru a veni la lucru între orele 7.00 și 8.30, cu respectarea programului de lucru de opt ore pe zi prevăzut de lege (de exemplu, în intervalele orare 7:00 – 15:00, 7:30 – 15:30, 8:00 – 16:00 sau 8:30 – 16:30). Măsura a fost luată de conducerea municipalităţii, printre altele, pentru evitarea unor anumite intervale de timp în care traficul auto este unul aglomerat. “Măsura poate fi un exemplu și pentru alte instituții publice, iar dacă s-ar generaliza ar putea contribui la reducerea aglomerației în trafic la orele de vârf”, afirmă reprezentanţii Primăriei Municipiului Iaşi într-un comunicat.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;