Un bust al preotului Visarion Puiu va fi inaugurat în Tătărași

Duminică, 12 mai, de la ora 16.00, la rondul Tătărași Nord, va avea loc inaugurarea bustului preotului Visarion Puiu, personalitate marcantă a culturii ieșene. Ceremonia va începe cu slujba de sfințire a bustului și va fi oficiată de Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Preotul Visarion Puiu a fost director al Ateneului Popular din Tătărași și a condus cu o deosebită râvnă instituția în perioada anilor 1945-1947. A făcut închisoare pe motiv de „naționalism” și „uneltire contra ordinii sociale”, trecând prin închisorile din Bacău, Gherla, Periprava, Stroenești ș.a., suferind pe nedrept în detenție, fiind considerat ulterior, mărturisitor în temnițele comuniste.

„Ateneul Național din Iași a întreprins în ultimii ani numeroase activități de rememorare a personalităților marcante ale trecutului nostru istoric. Cel mai semnificativ proiect inițiat de Ateneul ieșean, Cimitirul Eternitatea – Muzeu în aer liber, a reușit să aducă în atenția comunității peste 60 de personalități, culturale și politice deopotrivă, ce au contribuit la formarea și dezvoltarea poporului nostru peste veacuri, iar până în prezent au fost instalate 23 de busturi ale personalităților importante din cultura românească”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic.

Bustul preotului Visarion Puiu a fost realizat la inițiativa Ateneului Național din Iași în anul 2023, fiind executat de către artistul ieșean Lucian Smău.

Preotul Visarion Puiu s-a născut pe 5 iunie 1913 în Tureatca, județul Dorohoi (azi Ucraina). Și-a început studiile la Seminarului Teologic „Veniamin Costache” din Iași, apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți (1937), urmate de doi ani de studii de Drept. La 3 aprilie 1938 a primit darul preoției din mâinile Arhiereului-vicar Valerie Moglan. La 5 iunie 1943 a fost detașat la Parohia Românească de la Berlin, Germania, iar din iulie, ca inspector la Sectorul Cultural din Patriarhia Română. În aprilie 1945 revine la Biserica „Buna Vestire” din Iași iar între iunie 1946 – septembrie 1948 a fost misionar la Centrul Mitropolitan și director al Ateneului Popular din Tătărași, totodată slujind la Catedrala din Iași.

Pe parcursul vieții a fost arestat de mai multe ori. A fost deținut administrativ în perioada 14 octombrie 1949 – 1 iunie 1955, ulterior în 1959 a fost reținut și condamnat la 10 ani închisoare corecțională pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. A fost eliberat la 29 iulie 1964 de la Periprava. La 1 septembrie 1964 a revenit la slujire iar pe 1 aprilie 1989 s-a retras la pensie. Mărturisitor în temnițele comuniste, părintele Visarion Puiu s-a stins din viață la 12 mai 1991, fiind înmormântat în curtea bisericii din Gârcina, Neamț, biserică în care a slujit până în ultimele clipe ale vieții.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;