Peste 7.000 de apartamente din Iași nu au în acest moment căldură

Reprezentanții Dalkia Termo Iași au anunțat că furnizarea căldurii funcţionează normal la toate asociaţiile de proprietari care au dorit să primească agent termic şi, de asemenea, la instituţiile publice din municipiu (şcoli şi grădiniţe), racordate la sistemul centralizat. ”În acest moment, sunt 7.355 de apartamente care nu primesc căldură, din diferite motive. Cu datorii foarte mari se află 5.700 din apartamente, însă noi sperăm ca, prin reeşalonări, să fie rezolvată şi această problemă. Comparativ, avem o situaţie mai bună ca iarna trecută, când la data de 15 noiembrie se înregistrau 10.000 de apartamente fără căldură”, a precizat viceprimarul Mihai Chirica. În altă ordine de idei, edilul a spus că Iașiul este pregătit pentru sezonul de iarnă în ceea ce privește stocurile de combustibil de la CET. Potrivit reprezentanților Dalkia Termo Iași, în acest moment, cantitatea de cărbune necesar pentru iarna 2013/2014 este asigurată în proporție de 80%, în săptămânile următoare urmând să ajungă în depozitele societății și restul cantității necesare pentru asigurarea în întregime a stocului de cărbune pentru la iarnă.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;