5:32 pm - Friday November 25, 8489

Tag Archives: cerere

Start la depunerea cererilor pentru acordarea „tichetului de grădiniță”

Părinții preșcolarilor care beneficiază de acordarea stimulentului educațional acordat de stat pentru înscrierea la grădiniță pot depune începând din această săptămână la primării documentele necesare pentru primirea acestui ajutor. „Conform Legii nr. 248/2015 cu modificările și completările ulterioare, art. 2, alin (1), stimulentele educaționale se acordă din oficiu copiilor din familiile care au stabilit dreptul la venit minim de incluziune...

Începând de luni, 2 octombrie, ieşenii pot depune la Primărie documentele necesare pentru primirea ajutorului de căldură

Începând de luni, 2 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), primește solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei și a suplimentelor pentru energie pentru sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024, conform prevederilor Legii nr. 226 / 2021 a consumatorului vulnerabil. Potrivit legii, categoriile de beneficiari pentru care se acordă aceste ajutoare sunt solicitanţii care utilizează pentru...

Ieşenii pot depune dosarele pentru ajutoarele de încălzire

Începând cu data de 1 octombrie, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), primește solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a stimulentelor pentru energie în sezonul rece 2021 – 2022. Ambele ajutoare materiale sunt acordate în baza prevederilor Legii nr. 226 / 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, completată cu Hotărârea...

Începând de vineri, 1 octombrie, ieşenii pot depune cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei

Începând de vineri, 1 octombrie, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), va primi solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a stimulentelor pentru energie în sezonul rece 2021 – 2022, a anunţat primarul Mihai Chirica, joi, într-o conferinţă de presă. Ajutoarele sunt acordate în baza prevederilor Legii nr. 226 / 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul...

Iaşul, pe primul loc pe ţară, după Bucureşti, la numărul de cereri privind înscrierea în clasa pregătitoare

Judeţul Iaşi este pe primul loc pe ţară, după municipiul Bucureşti, la numărul cererilor introduce până acum în baza naţională de date privind înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019 – 2020. Astfel, conform situației centralizate de Ministerul Educației Naționale (MEN), în intervalul 4-15 martie din prima etapă (4 – 22 martie 2019) a calendarului de înscriere în învățământul primar pentru anul...

Se modifică termenele de valabilitate ale paşapoartelor simple electronice

Având în vedere modificările legislative aduse Legii 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, începând cu data de 20.07.2018 termenele de valabilitate ale paşapoartelor simple electronice se modifică după cum urmează: a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani c) 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18...

ISUJ Iaşi recrutează voluntari

Începând de luni, 13 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului (ISUJ) Iași demarează recrutarea și înscrierea persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul acestei instituţii. Astfel, persoanele selectate pentru activitatea de voluntariat vor participa la programe de instruire constând în: noțiuni de bază în domeniul situațiilor de urgență, cursuri de prim ajutor, cursuri de pregătire pentru intervenţia în...

Peste 3.400 de cereri de înscriere la grădiniță, până în acest moment, în județul Iași

Până pe data de 10 iunie 2016, în județul Iași se derulează înscrierile la grupa mică, unde au fost deja incluse în aplicație peste 3.400 de cereri. ”Corelând aceste date cu numărul preșcolarilor existenți în prezent în județul Iași, estimăm că un număr de 5.400 – 5. 500 preșcolari vor fi cuprinși în grupa mică în anul școlar 2016-2017. De asemenea, în județul nostru, un număr de 13.231 de preșcolari au fost reînscriși în grupa...

O nouă ediție a Bursei generale a locurilor de muncă, organizată la Iași și Pașcani

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi   organizează   joi, 14 aprilie, între orele 9.30 – 13.30,  în Sala Foaier a Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) din Iaşi și la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, o nouă ediție a ”Bursei Generale a Locurilor de Muncă”. Obiectivul principal al acestei acțiuni îl constituie creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc...

30 aprilie 2016 – termenul limită pentru depunerea cererilor necesare pentru acordarea tichetelor sociale pentru copii

Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) Iaşi, a început pe 15 februarie 2016 să primească solicitări privind acordarea stimulentului educaţional (tichete sociale) pentru copiii preşcolari proveniţi din familii aflate în situaţie de risc, în conformite cu prevederile Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare...
;