Conferința „Diaspora – Interferențe culturale și educație”

Primăria Municipiului Iași organizează în perioada 6 – 7 august 2025, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, Conferința „Diaspora – Interferențe culturale și educație”, eveniment organizat în cadrul programului anual „Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASA!”. Evenimentul își propune să creeze un spațiu de dialog, schimb de idei și colaborare între reprezentanți ai diasporei românești, instituții publice, mediul academic și cultural din România. Astfel, Conferința, organizată în format hibrid, reunește invitați din rândul administrației publice centrale și locale și comunităților românești din diaspora, jurnaliști, profesori, scriitori de limba română din afara granițelor.
Prima zi a Conferinței a debutat cu cuvintele de bun-venit adresate de primarul Mihai Chirica și pr. Neculai Dorneanu, director al Departamentului Colaborări Misionare – Sectorul Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Secțiunea introductivă, moderată de Lia Anton, managerul Iași TV Life, a inclus intervenții ale următorilor invitați:
• Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
• E.S. George Maior, Ambasadorul României în Regatul Haşemit al Iordaniei şi în Yemen
• E.S. Valentin Muntean, Ambasadorul României în Republica Tunisiană
• E.S. Olivia Toderean, Ambasadorul României în Republica Arabă Egipt
• E.S. Dan Sandovici, fost Ambasador al României ȋn Siria
• Radu Cosma, director, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
• Marius Bostan, fondator al RePATRIOT România și Romanian Business Leaders
• Lucian Petrică Rusu, vicepreședinte al Senatului României
• Laura Hant, președinte al Asociației „Mihai Eminescu” din Viena
• Sandra Pralong, fost consilier de stat la Administrația Prezidențială
• Ciprian Tofan, viceprimar în Plymouth, Anglia
• Dina Loghin, președinte al European Women’s Lobby
• Claudiu Damian, președinte al RePatriot – Filiala Iași
• Matei Vişniec, scriitor, jurnalist și dramaturg – Franţa
• Prof. Thomas Csinta, matematician și cercetător la Sorbona – Paris
Prima dezbatere din cadrul Conferinței, având tema „Rolul programelor sociale ȋn diaspora” și moderată de Lia Anton, a beneficiat de prezența și intervențiile următorilor:
• Silvia Dumitrache, președinte al Asociației Femeilor Românce din Italia
• Egidiu Condac, director al Centrului de Resurse pentru Copii și Tineret „Don Bosco”
• Laura Albu, președinte al Romanian Women’s Lobby
• Daniela Florentina Robitu Crăciunescu – Asociația Română pentru Sprijin și Dezvoltare Paris – Franța
• Victor Ionescu, expert în politici publice
• Nicolae Radu, A.P.S. Cuore ETS Piacenza – Italia
• Andra Martinescu, cercetător și fondator al The Diaspora Initiative – Anglia / Luxemburg
• Luminița Munteanu, director al Direcției de Asistență Socială Iași
A urmat o dezbatere pe tema „Cum conectăm diaspora cu România? Cum conectăm diaspora cu Iaşul?”, moderată de Marius Bostan, fondator al RePATRIOT România și Romanian Business Leaders, la care au participat:
• Prof. Moshe Groper, consilier al primarului pe comunități etnice
• Sorin Ciobanu de la Asociacion Hispano-Rumena – Spania
• Annie Kendal, președinte la Școala Domnească – Londra, Anglia
• Elisabeta Cioata Burduja, președinte al Centrului de Cultura și Tradiție Italo-Românescă – Italia
• dr. ec. Cristina Sofronia, președinte al Centrului Educațional Român – Emiratele Arabe Unite
• Ionela van Reese Zota, președinte al Centrului Cultural Româno-German „Dumitru Prunariu” din Nürnberg – Germania
• Alina Abrahamian, președinte al Asociației de Români din Armenia
Dezbaterea pe tema „Literatura în diaspora”, moderată de scriitorul Dan Lungu, a reunit următorii invitați:
• Dan Burcea, critic literar și traducător – Franţa
• Cristina Hermeziu, scriitor – Franţa
• Simona Modreanu, directorul Editurii Junimea
• Flaviu Predescu, jurnalist – DC News
• prof. Richard Constantinescu, coordonator al Centrului Cultural „I. I. Mironescu” și titularul disciplinei de Istoria Medicinei din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”
• Miruna Căjvăneanu, jurnalist – Italia
• Ana Maria Luca, jurnalist – Liban
Ultima dezbatere a zilei, cu tema „Rolul comunităţilor româneşti din diaspora ȋn păstrarea legăturilor cu România”, moderată de Lia Anton, a avut printre participanți din:
• Statele Unite ale Americii: prof. univ. dr. Smaranda Livescu, președinte UNIFERO
• Statele Unite ale Americii: Mihai Lehene, președinte al Romanian United Fund
• Canada: Gabriela Covaci, președinte al Arts 4 People Movement
• Peru: E.S. Camelia Ion Radu, Ambasador al României în Peru
• Peru: Diana Rotundu, președinte al Asociației Culturala Zalmoxis-Raices Rumanas
• Islanda: Marius Bora, președinte al Asociației Romania Nordica Islanda
• Olanda: Bogdan Gavaza, președinte la Școala Românească de la Haga
• Elveția: Ana Adela Corjin, președinte al Asociației Romane din Elveția Ro-IE
• Iordania: Geanina Abul Haija, președinte ‘Asociația Iordaniano-Română pentru Cultură’
• Liban: Anca Cheaito, președinte al Asociației România Levant
Prima zi a Conferinței a mai inclus lansări ale unor volume semnate de Ciprian Apetrei – Franța, Petre Crăciun- București și Elena Bolânu – Ialomița, precum și lansarea postului de televiziune Tele M Plus Internațional pentru diaspora, coordonat de Petru Frăsilă.
Programul zilei de 7 august 2025, include:
09.30-11.30 – Panel Cultură +
Dezbatere: „Cum putem conecta mai bine diaspora cu România prin intermediul culturii?”
11.45-14.00 – Panel Educaţie
Dezbatere: „Cum poate educaţia contribui la mai buna conectare a diasporei cu România?”
15.00-17.00 – Dezbatere: „Rolul educaţiei şi culturii ȋn păstrarea identităţii româneşti ȋn afara graniţelor”
17.00 – Concluzii
Conferința „Diaspora – Interferențe culturale și educație” face parte dintr-o serie de inițiative ale Primăriei Municipiului Iași, care organizează anual programe dedicate românilor de pretutindeni, considerând că diaspora este o resursă strategică a României, iar păstrarea legăturii dintre românii din țară și cei din afara granițelor este esențială pentru consolidarea unui stat modern și adaptat noilor realități geo-politice.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;